Mai rea decât toate

Elevii de clasa a douăsprezecea au absolvit, au scăpat de chinurile şcolii, trebuie lăsată o urmă. Aşa că pun de-un banchet şi alte asemenea. Acolo încearcă gustul libertăţii şi al independenţei. La teve am văzut o scenă cu absolvenţi, frizând înţelegerea maturităţii. Un autoturism plin de tineri, ieşiţi trei sferturi pe geamurile maşinii în mers. Un fel de cascadorie inconştientă, pentru ca toată omenirea să afle că tinerii au terminat clasa a douăsprezecea. Cum altfel, decât prin urlete lungi, de parcă şi-ar fi prins degetele la uşă. Campioana ţipetelor de bucurie, o fată, de ziceai că-i sărită de pe fix. Cum să nu le înţelegi satisfacţia? E puţin lucru să nu mai fii nevoit să înveţi la fizică, la matematică, la chimie? Să te scoli când ai chef şi să te culci când ai chef, pe spinarea babacilor, obligaţi cu atât mai mult acum să-ţi facă toţi bâzdâcii, cu cât ai terminat şcoala? O şcoală care ţi-a distrus nervii vreme de doişpe ani? Drept urmare, orice manifestare este permisă. O privim cu înţelegere şi îngăduim orice. Pentru că ne răzbună viaţa! Curând se va întâmpla aşa ceva. Prea te grăbeşti să intri în rândul lumii, dar lumea te vrea? Un serviciu nu găseşti să tragi cu tunul. Părinţii încep să nu te mai poată ţine în braţe. Şi tu, şi ei aţi vrea să staţi singuri. Cu lucrurile tale, cu obiceiurile tale şi cu prietenii tăi. Dar cum şi de unde? După chiotele şi bucuria totală, constaţi că nu merge aia, nu merge ailaltă, nu te descurci în niciun fel şi te trezeşti cu întrebări noi şi întâmplări care te izolează tot mai mult. Pe deasupra, o altfel de viaţă decât ţi-ai imaginat când zbierai ca apucatul, ieşit pe geamul maşinii, când credeai că totul e la picioarele tale. Dezamăgirile curg una după alta şi pe cine să dai vina? La orizont, alte instituţii şi manifestări, aparţinând unor obiceiuri din care nu pricepi nimic, nu le vezi logica şi nu le pătrunzi înţelesul. Începi să auzi tot mai des că politica şi politicienii sunt cauza tuturor relelor tale şi, odată trecut momentul de glorie parcurs în fuga maşinii, în jurul tău se face un frig şi un gol imens. Iar tu nu poţi îndrepta nimic şi nu poţi îmblânzi atmosfera. Doar minţind şi furând şi tu, păcălind pe unul şi pe altul, aşa cum fac mai toţi în jurul tău pentru a putea trăi. Încă un castel se prăbuşeşte, nu te mai apără nimic. Nici părinţii, nici şcoala. Ai terminat-o, ai vrut să fii independent, să-ţi aşezi singur paşii în viaţă, dar repede constaţi că e al naibii de greu, uneori chiar imposibil, şi începi să te resemnezi, pentru că nu-ţi place nimic din ce vezi şi din acel moment constaţi că şi colegii tăi sunt la fel de lipsiţi de direcţie, lucrurile au luat-o complet razna şi din capcană nu mai ai cum să scapi. Pentru că nu mai eşti decât o maşină de vot şi o speranţă mai rea decât toate.