Mai mult de jumătate dintre liceenii județului Caraș-Severin nu ar promova examenul de bacalaureat

rezultate la simularea la bac in timis

Rezultatele recentei simulări a examenului de bacalaureat sunt extrem de neplăcute, mai cu seamă pentru părinții elevilor care sunt în clasa terminală. Doar 33,2% dintre elevii care au susținut simularea ar fi reușit să promoveze.

Nici prezența la examen nu este una încurajatoare, 35,1% dintre candidații la acest examen lipsind de la simularea de zilele trecute. Dar sunt și licee în județ unde absența la simulare a fost de peste două treimi din numărul de elevi.

La această simulare, doar 35 de elevi, dintr-un total de 1.537 câți au participat, au reușit să obțină note între 9 și 9,99! Iar sub 5 au luat 899 de elevi (58,5%). Alți 128 de elevi (8,3%) au luat note peste 5, dar insuficient ca să promoveze.

Lideri la absenteism la această simulare au fost: Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” din Caransebeș, 86% dintre elevii din cilul terminal lipsind de la simulare, iar dintre cei prezenți, numai unul a obținut notă de trecere, Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” Bocșa, 85,9% dintre elevi neprezentându-se la simularea examenului, iar dintre cei prezenți, un singur elev a reușit să ia o notă de promovare a acestuia, Liceul Tehnologic „Sf Dimitrie” Teregova, unde 75,4% dintre elevi au lipsit, iar dintre cei prezenți nici unul nu a obținut notă de trecere și Liceul Tehnologic Prigor, de unde au lipsit 73% și care a avut promovabilitate zero!

Au fost și licee cu rezultate notabile, Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița având 10 elevi cu note peste 9, iar Colegiul Național „CD Loga” Caransebeș având 6 elevi cu note peste 9. Cinci licee au avut promovabilitate zero la această simulare.

Rezultatele detaliate le puteți citi AICI!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/