Luna iulie, fierbinte pentru firmele „călcate” de ITM

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Nereguli mai mici, încălcări grave ale angajatorilor, sancţiuni, avertismente şi amenzi, termene de remediere – activitatea firmelor cărăşene controlate în luna iulie de inspectorii de muncă ai Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin nu a fost tocmai corectă.  Verificările s-au făcut pe două domenii : relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă. Amenzile au fost în sumă de 198.000 lei. Desigur, nu toţi cei controlaţi au fost găsiţi cu neregului majore.

„În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 124 agenţi economici, aplicându-se amenzi în valoare de 128.000 lei. Au fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale din care cu avertisment 22, iar cu amendă 16”, se arată în comunicatul remis presei de ITM Caraş-Severin.

Mai grav este că munca la negru continuă să constituie un obiectiv greu de eliminat. Inspectorii ITM au înaintat denunţuri penale pentru 3 angajatori. La doi dintre aceştia prestau activitate 20, respectiv 55 persoane fără a avea întocmite forme legale de angajare, iar celălalt angajator a încălcat normele legale referitoare la timpul de lucru pentru minori. În total, în luna iulie au fost depistaţi 85 de cărăşeni care lucrau la negru.

Pentru cele 108 deficienţe constatate s-au recomandat măsuri pentru remediere. Cele mai frecvente abateri de la normele legale au fost neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, nerespectarea termenelor legale de transmitere a datelor în baza electronică constituită la nivel naţional – Revisal, nerespectarea timpului de muncă şi de odihnă, neplata sporului pentru orele de noapte.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Cât priveşte domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aici controalele au vizat 98 agenţi economici din judeţ, iar valoarea amenzilor aplicate a urcat la suma de 70.000 lei. Deficienţele constatate au fost însă numeroase, 157, ele trebuind să fie remediate într-un termen precis. „Deficienţele constatate se referă la autorizarea exercitării meseriilor şi profesiilor, autorizarea funcţionării instalaţiilor de ridicat şi sub presiune, acordarea echipamentului individual de protecţie, supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, instruirea adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, precizează documentul semnat de inspectorul-şef Eugenia Florica Mihăescu.

Iulie nu a fost o lună liniştită nici în ceea ce priveşte accidentele de muncă ale căror urmări sunt grave. Inspectorii de muncă cercetează în prezent un caz soldat cu decesul unui angajat şi alte patru cazuri în care a fost înregistrată invaliditate temporară de muncă.

Foto: www.obiectivbr.ro

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/