Luminiţa luminiţelor de la capătul tunelului penal

Subconştientul Luminiţei Jivan începe să ne convingă că deputata PSD nu face nimic întâmplător. Dacă ieri dimineaţă aceasta ne băga în ceaţă contabiliceşte după aflarea sentinţei în dosarul lui Dragnea, în a doua parte a zilei a transmis un mesaj ce se vrea explicit. Vi-l explicăm noi până la capăt, ca s-o ajutăm pe doamna deputat.

Deranjată de articolul nostru în care scriam despre prima reacţie publică din rândul parlamentarilor PSD de Caraş-Severin după – după, şi nu la, cum numai un analfabet funcţional putea înţelege – anunţarea sentinţei de condamnare a lui Dragnea, Luminiţa Jivan a revenit cu o nouă postare pe facebook. „În această săptămână, Camera Deputaților a votat legi care vizează toate categoriile sociale din România, legi care vor avea un impact pozitiv, resimțit direct de către români“, anunţă deputata PSD, care enumeră apoi o serie de legi adoptate săptămâna aceasta de Camera Deputaţilor. Despre TVA, despre educaţie, despre internship, despre piaţa muncii, dar şi despre contenciosul administrativ.

Luminiţa Jivan omite să amintească, însă, cel mai controversat proiect de lege adoptat în Camera Deputaţilor exact în această săptămână: cel referitor la modificarea Codului de procedură penală! De altfel, în 30 de ore, postarea Luminiţei Jivan primeşte un singur comentariu, de la un cărăşean (Lucian Adam) de loc din Greoni: „Nu spuneţi nimic de legile favorabile infractorului Dragnea?“. Au trecut de atunci 24 de ore, iar Luminiţa Jivan încă nu a răspuns. Deşi treabă pe internet şi-a mai găsit.

Şi nu doar că nu a răspuns acestei unice întrebări ce i-a fost adresată, dar nu a spus nimic toată săptămâna despre modificările aduse luni, 18 iunie, prin votul final din Camera Deputaţilor! Luminiţa Jivan a făcut însă ieri, aşadar, o sinteză a săptămânii (parlamentare) în care „Camera Deputaților a votat legi care vizează toate categoriile sociale din România, legi care vor avea un impact pozitiv, resimțit direct de către români“, a enumerat legile, dar nu şi legea privind modificarea Codului de procedură penală! De unde am putea deduce că această lege, potrivit postării deputatei PSD, nu va avea un impact pozitiv pentru români!

Subconştientul deputatei Luminiţa Jivan, deşi apropiată a lui Liviu Dragnea şi a Vioricăi Dăncilă, reuşeşte astfel să transmită exact ce cred majoritatea românilor. Că modificările aduse legislaţiei penale vor avea un impact negativ asupra societăţii. Dar, vă garantăm, social-democrata nu va spune niciodată aşa ceva, pe faţă. Ar risca să iasă din graţiile lui Liviu Dragnea, şi-atunci cine o va (mai) împinge pe loc eligibil la alegerile parlamentare?

 

Sursă foto: (FB) Luminiţa Jivan, pentru care e un motiv de mândrie să ne tot arate poza cu Veorica