Lumina de la Bethleem în Cetatea Caransebeșului

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Filarmonica din Timișoara, corul și orchestra au poposit în Cetatea Caransebeșului pentru al VI-lea an consecutiv, aducând colindul sfânt și Lumina de la Bethleem.

Concertul a avut loc în Catedrala Episcopală Învierea Domnului  din municipiul de pe Timiș și Sebeș, cu trei zile înainte de Praznicul nașterii Mântuitorului. După ce Duminică peste 800 de credincioși au participat la Alaiul Colindătorilor, PS Lucian a mulțumit și Filarmonicii Banatul din Timișoara pentru bucuria adusă în sufletele caransebeșenilor:

„Credem că deja avem o tradiție și primim Lumina Sfântă nu numai în noaptea Învierii de la Ierusalim, ci iată și cu câteva zile înainte de nașterea Domnului Lumina Sfântă de la Bethleem. Cele două praznice împărătești ale Creștinătății, Nașterea și Învierea Mântuitorului, sunt sărbătorite așa cum se cuvine, primind Lumina Sfântă și înțelegând că fără lumina lui Hristos nu putem face nimic”, ne-a declarat episcopul Caransebeșului PS Lucian.  _DSC4905

O seară magică la Caransebeș, centrul cultural al Banatului Montan, este de părere directorul general al Filarmonicii Ioan Coriolan Gârboni:

„Felicit municipalitatea pentru inițiativă! Este o parte a filarmonicii aici pentru că cea de-a doua parte concertează în Olanda. Avem ziua și concertul, dar nu ne plângem, aceasta este cea mai frumoasă perioadă a anului. În ianuarie filarmonica va pleca în Franța pentru o lună,… suntem o adevărată uzină care producem fior. Am fost la Deva, la Deta, la Zrenianin, Seghed, la Caransebeș, la Moldova Nouă, iar pentru concertul de Anul Nou biletele, pentru cele 800 de locuri, s-au vândut în 4 ore. Este un record și pentru noi și, probabil, anul viitor vom concerta în două zile”, ne-a precizat directorul filarmonicii, Ioan Coriolan Gârboni.

Gazda evenimentului, primarul Marcel Vela, a mulțumit filarmonicii pentru seara de excepție oferită gugulanilor:

promovare banner maxagro Muzeul TM

„S-au împletit acorduri divine în aplauzele melomanilor. O muzică ce a creat aici, în interiorul Catedralei, acel sentiment de liniște și înălțare. Lumina de la Bethleem a schimbat în bine tot ceea ce se putea schimba, protejează Caransebeșul și oamenii cu suflet curat din acest colț de țară”, ne-a declarat primarul Marcel Vela.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157662717209155″]

citește și :

VIDEO/FOTO: Lumina sfântă a ajuns în Cetatea Caransebeşului, pe acordurile Filarmonicii ,,Banatul”

FOTO: Primăvara vine pe acordurile Filarmonicii „Banatul” la Caransebeș!

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/