Lucian Mic, de 12 ani în fruntea Episcopiei Caransebeșului

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Au trecut 12 ani de când Preasfințitul Părinte Lucian a fost ales episcopul Caransebeșului, în urma deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar fostul episcop Laurențiu Streza a fost numit mitropolit al Ardealului.

A fost cel mai tânăr conducător de Episcopie la acea vreme, fiind născut la 9 septembrie 1970 în municipiul Arad. PS Lucian a fost legat de Caransebeș. Între anii 1987-1992 a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.

publicitate online in ziar Express de Banat

Poate cea mai mare realizare a episcopului Caransebeșului este finalizarea lucrării de construire a Catedralei Învierea Domnului „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din centrul Caransebeșului. Fundaţia Catedralei a fost executată în anul 1997 până în anul 2000, când s-a ajuns la cota zero. Construcţia zidurilor a început în anul 2000 prin S.C. Hidroconstrucţia Caransebeş, până în anul 2005 ajungându-se la nivelul ferestrelor. În anul 2006 s-a amenajat pentru slujire demisolul, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” intrând în circuitul religios liturgic la Sărbătoarea Naşterii Domnului.

În cursul anilor 2007 şi 2008, sub directa coordonare a noului Episcop PS Lucian, catedrala a fost ridicată, acoperită şi tencuită exterior. În anul 2009 s-au continuat lucrările de tencuire şi amenajare interioară, biserica fiind terminată în primăvara anului 2010.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Despre activitatea clerică, științifică, didactică sau administrativ-bisericească s-ar putea scrie foarte multe, însă cei care doresc să studieze sunt invitați să acceseze pagina Episcopiei Caransebeș la linkul de mai jos:

https://www.episcopiacaransebesului.ro/pagini/prea-sfintitul-lucian-mic.php

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/