Lovitură de teatru în Consiliul Județean! Alegerile președintelui Hurduzeu și vicepreședintelui Popovici, anulate de instanță?!

Silviu Hurduzeu și Ionuț Popovici au ajuns la mâna lui Marcel Vela, omul pe care l-au executat contrar prevederilor legale, după cum a stabilit, în primă instanță, Tribunalul Caraș-Severin!

Bucurându-se de majoritate în Consiliul Județean Caraș-Severin, Hurduzeu și Popovici au scăpat de Marcel Vela, pe care l-au interzis în plen mai degrabă abuziv. Lucru susținut atât de prefectul Florența Albu, cât și de judecătorii secției de Contencios Administrativ de la Tribunalul Caraș-Severin. Cum roata se-nvârte în politică, acum e rândul lui Vela să poată scăpa de cei doi. Diferența constă în faptul că Vela îi poate lăsa fără funcții acționând legal. De fapt, instanța este cea care poate impune alte alegeri în Consiliul Județean Caraș-Severin. Precedentul poate exista deja, în Consiliul Județean Bihor!

Tribunalul Bihor a anulat vineri hotărârile Consiliului Judeţean privind alegerea în funcţia de preşedinte a lui Pasztor Sandor (UDMR) şi respectiv în cea de vicepreşedinţi a lui Traian Bodea (ALDE) şi Ioan Mang (PSD). Totul, ca urmare a unei acțiuni formulate de PNL Bihor la Secția de Contencios PNL, acțiune prin care liberalii au contestat legalitatea alegerilor din 28 iunie pentru conducerea CJ Bihor pe considerentul că votul pentru alegerea președintelui și a celor doi vicepreședinți a fost la vedere și nu secret. Concret, secretul votului nu a fost asigurat aşa cum spune legea, practic, UDMR, PSD şi ALDE votând la vedere, împotriva dispoziţiilor legale.

Cam la fel au stat lucrurile și în Consiliul Județean Caraș-Severin. Cabina de vot a fost „păzită” de reprezentanți ai partidelor, iar fiecare consilier, înainte de a introduce buletinul de vot în urnă, a fost suficient de „neglijent” astfel încât să poată dovedi pe care dintre candidați a pus ștampila. Acest lucru este deja cunoscut de instanțele de judecată din Caraș-Severin, deputatul Ion Tabugan fiind cel care a dezvăluit în sala de judecată cum s-au ales președintele și vicepreședinții. Prin vot secret, dar „la vedere”! Audiat în procesul cu fostul vicepreședinte Mihai Bona, liderul PMP a povestit că fiecare partid avea un reprezentant la ușa cabinei de vot, iar membrii de partid trebuiau să arate votul. „Și atunci cum a fost vot secret?!”, a întrebat uimită judecătoarea, sesizând că, dacă afirmațiile lui Tabugan sunt adevărate, atunci alegerea președintelui Consiliului Județean s-a făcut contrar prevederilor legale. Tocmai faptul că Hurduzeu și Popovici au fost aleși „la vedere” ar putea duce la anularea alegerilor. Vor cere liberalii acest lucru în instanță?! Rămâne de văzut. Deocamdată, Marcel Vela nu a putut fi contactat, iar sentința Tribunalului Bihor nu e una definitivă, ea fiind supusă căilor de atac.