Locuitorii din Oțelu Roșu, fără apă potabilă! Cât mai au de așteptat până la finalizarea lucrărilor la noua rețea?

Abonații Aquacaraș care locuiesc în Oțelu Roșu vor rămâne mâine fără apă potabilă. Sunt programate lucrări de mentenanță la vechea rețea de apă, dar și branșarea unei străzi la noua rețea. Problemele cu finanțarea ar putea amâna însă finalizarea lucrărilor în viitorul apropiat.

Apa de la robinetele oțelarilor va lipsi cu desăvârșire mâine timp de 12 ore, în vederea realizării programului de mentenanţă la rezervorul de la vechea uzină de apă. Mai exact este vorba despre spălare și igienizare. Întreruperea este programată începând cu ora 8.00. Problema nu este această întrerupere pe care locuitorii din orașul de pe Valea Bistrei trebuie să o accepte. Cel mai grav este că nu se știe când și dacă branșarea la noua rețea de apă și canalizare va avea loc, astfel că oțelarii trebuie să suporte în continuare apa cu impurități de pe vechea rețea.

Potrivit primarului Luca Mălăiescu, cele trei firme care au câștigat licitația pentru introducerea rețelei au stopat lucrările, deși sunt ajunse la aproximativ 70%. Și asta pentru că Aquacaraș nu a plătit facturile către constructori, iar firmele au ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita salariile către muncitori, dar și de a se aproviziona, pentru a încheia lucrările la Oțelu Roșu. Aceeași situație este întâlnită și la Anina, unde chiar s-au stopat lucrările care nu au ajuns într-o stare avansată:

„Am tot ridicat problema și la conducerea Aquacaraș și la celelalte primării să nu ajungem în situația Aninei. Din păcate, Aquacaraș nu plătește lucrările și firmele care au lucrat până acum în ritm normal la Oțelu Roșu sunt nevoite să trimită oamenii acasă sau să-și contracteze lucrări unde își primesc banii la timp. În mod normal suntem în întârziere, cele trei societăți care lucrează la implementarea rețelei trebuiau să finalizeze la 31 martie 2016. Li s-a prelungit autorizația, la ora actuală au mai primit o prelungire, dar plătesc penalități. Nu vreau să par părtinitor cu constructorii, dar să știți că la Oțelu Roșu nu au încasat banii de la Aquacaraș, decât pentru o singură factură și suma este mică față de valoarea întregii lucrări”, spune Luca Mălăiescu.

În prezent lucrările stagnează pe drumul național care traversează întreg orașul Oțelu Roșu. Investiție este de 16 milioane de euro. Din acești bani costul pentru stația de epurare este de 2,8 milioane de euro, iar cel pentru stația de tratare, 2 milioane. Stația de epurare este finalizată în proporție de 95%, în timp ce lucrările la stația de tratare a apei au fost încheiate.