Locuințe ANL pentru tinerii medici, pe sistemul „cere și ți se va da”

untitled design set 970x90 px

Speranță pentru sistemul medical reșițean. Lipsa acută de medici ar putea găsi rezolvare printr-un proiect pentru care și-au dat mâna Primăria Reșița, Direcția Județeană de Sănătate Publică și Spitalul Județean de Urgență.

Reșița, la fel ca mai toate localitățile din țară, are nevoie de medici. În încercarea de a atrage specialiști care să se stabilească la Reșița, Primăria, DSP Caraș-Severin și Spitalul Județean de Urgență și-au dat mâna pentru a aduce medici în reședința de județ. Aceștia au nevoie, în primul rând, de locuințe. În anul 2016, Guvernul a schimbat Legea ANL, așa că locuințele de acest tip pot fi închiriate și de tinerii medici, chiar dacă aceștia au depășit vârsta de 35 de ani.

Până acum, la Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin și-au depus cerere pentru locuințe 9 tineri medici, însă legea spune că este nevoie de minimum 16 cereri pentru ca administrația locală să poată obține finanțarea și să înceapă construcția unor astfel de locuințe. „DSP așteaptă în continuare solicitări din partea rezidenților și tinerilor specialiști, pentru ca acest proiect să prindă viață”, anunță reprezentanții Direcției printr-un comunicat de presă.

publicitate ziar expresb 1000x100

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/