Ljubița Raichici și-a dat demisia din funcțiile deținute în PDL

Directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, Ljubița Raichici, a anunțat în urmă cu doar câteva momente că și-a dat demisia din funcțiile deținute în Partidul Democrat-Liberal. Aceasta a precizat că nu are afinități comune cu cei care conduc PDL în acest moment.

Director DCCPCN, Ljubița Raichici, a renunțat la funcția de prim-vicepreședinte al organizației de femei a PDL Reșița și PDL Caraș-Severin. Decizia a luat-o în momentul în care Sorin Frunzăverde a anunțat că părăsește partidul. „Nu am anunțat mai devreme pentru că am apreciat ca inoportun momentul Postului Mare. Acum, că a trecut, trebuie să spun ce am pe suflet. Doresc să fac parte în continuare din echipa domnului Sorin Frunzăverde. Acesta este principalul motiv. În al doilea rând, nu am afinități comune cu cei care conduc acum PDL, iar al treilea motiv este că vreau să le dau copiilor mei un exemplu de moralitate”, a precizat astăzi directorul. „Rog să mi se respecte decizia de a face parte din echipa lui Sorin Frunzăverde și să fac mai departe ceea ce am de făcut”, a adăugat Ljubița Raichici.

Nu renunță la funcția de director
Deși a decis să renunțe la PDL, Ljubița Raichici a spus că nu renunță la funcția de director al DCCPCN Caraș-Severin. „Am înștiințat deja ministrul culturii despre decizia mea. Trebuie să subliniez faptul că am avut o colaborare foarte bună cu ministerul, iar anul trecut, județul Caraș-Severin a primit mai mulți bani pentru restaurarea monumentelor decât a primit în ultimii 22. În plus, pentru postul de director am susținut un concurs național”, subliniază Ljubița Raichici. Aceasta nu intră deocamdată în vreun partid politic.