Liga a IV-a, cu 18 echipe!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin a stabilit în adunarea generală ca în ediţia 2012-2013 a Ligii a IV-a de fotbal să participe 18 echipe,  cu două mai mult decât în stagiunea trecută.                

Retrogradată din Liga a III-a, Gloria Reşiţa revine în campionatul judeţean, făcând rocada cu Muncitorul, echipă care din toamnă se alătură grupării din Valea Domanului şi lui FC Caransebeş pe scena a treia a fotbalului românesc. În campionatul Ligii a IV-a vor evolua şi cele două campioane ale zonelor Reşiţa şi Caransebeş din Liga a V-a, Croaţia Clocotici şi Rapid Buchin.

După jocurile de baraj disputate săptămâna trecută, în care s-au  întâlnit Minerul Dognecea, clasată pe locul 15 în Liga a IV-a, Hidrocon Marga şi Voinţa Răcăşdia, ocupantele locurilor secunde în cele două zone ale Ligii a V-a, fotbaliştii din Marga şi Răcăşdia şi-au obţinut dreptul de a juca în campionatul judeţean. Numărul echipelor participante în sezonul viitor al Ligii a IV-a ar putea fi mai mic în cazul în care nu toate echipele vor putea îndeplini condiţiile impuse de regulament, în special cele legate de omologarea bazelor sportive şi de echipele de juniori.

untitled design set 970x90 px

Startul Ligii a IV-a e programat la 18 august. De notat că, în ediţia de campionat 2012 – 2013, echipele de Liga a IV-a vor avea obligaţia de a folosi pe toată durata jocului doi jucători sub 21 de ani.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/