Licitații contestate pe bani europeni. În Valea Bistrei se caută normalitatea!

Proiectul de reabilitare a Ambulatoriului Spitalului Oțelu Roșu intră în linie dreaptă. La trei ani de la semnarea contractului de finanțare, de peste 4 milioane de lei, prin Programul Operațional Regional, se așteaptă dotarea ambulatoriului spitalului cu aparatură medicală.

Potrivit managerului Marius Alin Mihăescu, s-a efectuat licitația pentru reutilarea serviciului de radiologie și a laboratoarelor de analize și explorări medicale și s-au încheiat două contracte cu medici de specialitate pentru îmbunătățirea procesului de diagnosticare a pacienților.

Proiectul a prevăzut și modernizarea infrastructurii ambulatoriului, amplasat în prelungirea spitalului orășenesc, ușurând accesul pacienților către cabinetele de investigații medicale.

Primarul Luca Mălăiescu spune că prima firmă care a câștigat licitația pentru achiziția de aparatură medicală necesară dotării ambulatoriului a intrat în insolvență.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Astfel, licitația a fost reluată pentru desemnarea unui alt furnizor de tehnică medicală, ceea ce a însemnat prelungirea termenului de finalizare a proiectului.

„Locuitorii de pe Valea Bistrei vor beneficia din această toamnă de investigații medicale de înaltă performanță la spitalul din Oțelu Roșu. A durat ceva, dar sunt fonduri europene cu foarte multe hârtii, termene de respectat și mai bine să facem lucrurile ca la carte. Am avut ghinion și cu anularea primei licitații, din cauza intrării firmei în insolvență, însă până la sfârșitul lunii iulie sper să se finalizeze dotarea cabinetelor”, ne-a declarat primarul orașului de pe Valea Bistrei, Luca Mălăiescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/