Liceele din Caransebeş onorează istoria

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Începând cu anul şcolar 2012-2013, trei licee din Caransebeş îşi vor schimba denumirea. Dacă denumirile a două dintre instituţiile de învăţământ vizate vor aminti de conexiunile cu istoria strămoşilor, cea de-a treia este un omagiu adus unui important om al locului.

Unităţile de învăţământ din Caransebeş vizate de modificarile cerute de Ministerul Educatiei sunt Grupul Şcolar Forestier, care devine Liceul Tehnologic “Dacia”, Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, care se va numi Liceul Tehnologic “Decebal” şi Grupul Şcolar Transporturi Auto, care va purta numele de Liceul Tehnologic “Trandafir Cocârlă”. După ce vor fi aprobate de Prefectură, noile titulaturi vor avea nevoie şi de acordul municipalităţii.

Potrivit primarului Marcel Vela, denumirile au fost alese ţinând cont de identificarea celor trei grupuri şcolare cu topografia zonei, mai ales că în cetatea Caransebeşului există conexiuni ce amintesc de istorie. ”Dincolo de faptul că suntem recunoscuţi ca un castru roman, prin zona Tibiscum, evocăm, iată, şi importanta şi sentimentala latură dacică, originea noastră ca popor, prin zona Caransebeşului, zonă a vârfului Gugu, muntele sacru al dacilor. Suntem îndreptăţiţi ca în Caransebes să apară doua licee cu numele de Dacia, respectiv Decebal”, a spus edilul de pe Timiş şi Sebeş.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În legătură cu viitoarea denumire a Grupului Şcolar Transporturi Auto, care poate părea puţin surprinzătoare, edilul-şef a explicat că alegerea este motivată de un gest de minimă recunoştinţă pentru un om de-al locului, care a dezvoltat proiecte energetice, industriale, turistice sau de învăţământ în Banatul de Munte. ”Dincolo de vremuri şi de politici, Trandafir Cocârlă a dezvoltat, ca bănăţean şi om al locului,  toate proiectele energetice din Munţii Banatului, staţiunile Muntele Mic şi Poiana Mărului sau viitoarea uzină ICM Caransebeş. Deasemenea, faptul că puşcăria din Caransebeş a fost transformată în liceu se datorează tot fostului ministru. Consider că trebuie să ne ridicăm pălăria în faţa oamenilor care nu şi-au lepădat originile şi care au făcut asemenea gesturi administrative mai mult decât politice”, a precizat primarul Marcel Vela.

În altă ordine de idei, anul şcolar 2012-2013 aduce modificări şi pentru Seminarul Teologic “Ioan Popasu”,  care se transformă în Liceul Vocaţional cu acelaşi nume. Liceul Teoretic “Traian Doda” şi Liceul Teoretic “C.D. Loga” îşi vor păstra titulatura actuală.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/