Lecţia lui Sorin Bălu, predată lui Mircea Lucescu

Antrenorul lui FC Caransebeş impresionează în debutul acestui sezon nu numai prin felul în care pregăteşte meciurile, ci şi prin modul în care se comportă în faţa camerelor de filmat.

Unul din cei mai buni tehnicieni români, Mircea Lucescu, e tot mai des ţinta glumelor şi ironiilor deoarece aproape niciodată nu ştie să piardă. Mai mereu când părăseşte terenul înfrânt, Il Luce dă vina pe arbitri, pe UEFA sau pe oricine altcineva, dar în niciun caz nu sunt de vină echipa sa sau mutările sale neinspirate. Sorin Bălu i-ar putea preda o lecţie în acest sens, pentru că antrenorul gugulanilor dă dovadă de un fair-play mai rar întâlnit în fotbalul românesc.
La finele meciului cu CS U Craiova, Bălu s-ar fi putut plânge de eliminarea mai mult decât uşoară a lui Lupu. Ar fi fost îndreptăţit să o facă atât timp cât chiar centralul Balaci a afirmat că, dacă ştia faptul că jucătorul Caransebeşului are un avertisment, nu ar mai fi scos la acea fază cartonaşul galben şi, implicit, pe cel roşu. Bălu nu a invocat nici ghinionul, pentru că în secvenţele de final putea fi foarte uşor 2-2, ci a recunoscut că elevii săi puteau cel mult împinge jocul în prelungiri. „Cu doi oameni mai puţin, un eliminat şi Suru accidentat, am avut o situaţie uriaşă de a marca, plus câteva faze fixe pe care puteam să le fructificăm, însă chiar dacă marcam în minutul 92 sunt convins că Universitatea, cu doi oameni în plus, ar fi câştigat după cele două reprize de 15 minute. Puteam ajunge în prelungiri, de câştigat era foarte greu, poate doar la lovituri de departajare, pentru că o echipă în opt, dintr-un eşalon inferior, e greu să poată câştiga”, a declarat Bălu.
Legat de eliminarea lui Lupu, antrenorul caransebeşenilor a spus: „Eu mă ocup de fotbal, nu de arbitraj, pentru că riscăm dacă vorbim să plătim şi eu vreau să fiu mereu lângă echipa mea. Până la urmă nu am bani de dat pe la comisii, am bani să iau lapte şi pampers la copilul meu. Dacă e să vorbesc de Marian Balaci, s-ar putea să nu mai am bani să iau pampers la copil, însă nu arbitrii ne-au pierdut jocul, Universitatea a fost clar echipa mai bună”. O atitudine de lăudat a lui Sorin Bălu, pe care n-ar fi rău să o întâlnim şi la alţi tehnicieni din fotbalul românesc!

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Antrenorul Sorin Bălu s-a transformat dintr-un oltean get-beget plângăcios care punea vina pe orice cu excepţia dânsului şi a j
    jucătorilor săi într-un BĂNĂŢEAN CORECT ŞI CINSTIT, un adevărat GUGULAN care-şi vede lungul nasului. Chapeau Sorine!

  2. Fane says:

    O părnaie de antrenor…… Sta pe doua linii deși are jucatori ca Poiana,Ologu,Lupu,Himcinschi,Precup…. Un fricos!! La Timisoara trebuia sa ia 7, cu Craiova 5…. Are 5 puncte si vine Câmpina!!

  3. Eduard74 says:

    Lasa sa vina Campina ca poate avem si noi 2 ocazii 2 goluri si Chipirliu rateaza din toate unghiurile inclusiv cu poarta goala. 🙂 . si batem .