La vânătoare de cerşetori

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Cerşetorii,care au obişnuit trecătorii cu solicitări insistente şi de cele mai multe ori agasante, s-au învăţat să deranjeze mai degrabă decât să fie deranjaţi. Însă, traiul lor liniștit s-a încheiat săptămâna trecută, în urma unor serii de acţiuni întreprinse de reprezentanţii Poliţiei Locale Reşiţa împreună cu cei ai Direcţiei de Asistenţă Socială.

În cadrul acestei campanii, au fost depistate 54 de persoane care apelau la mila cetăţenilor, din care majoritatea nu au domiciliul în Reşiţa. Conform documentelor, persoanele în cauză sunt venite atât din localităţile cărășene, cât şi din alte zone ale ţării, cum ar fi județele Iași, Constanța, Vaslui sau Botoșani.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială Reşiţa i-au îndrumat pe cei în cauză către serviciile similare din localităţile de domiciliu, iar persoanele fără domiciliu au fost internate în Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost Caransebeş. De asemenea, copiii care au fost găsiţi cerşind, au fost luaţi în evidenţă de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, iar dacă situaţia se repetă, vor fi luate măsurile pentru instituţionalizarea acestora. Persoanele descoperite cerşind au fost sancţionate conform legii de către Poliţia Locală.” , informează Biroul de presă al Primăriei Municipiului Reşiţa.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/