Cehii ne modernizează grădiniţele

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După ce a investit în aparatură medicală pentru Spitalul Judeţean din Reşiţa, Grupul CEZ România direcţionează fonduri şi spre învăţământul preşcolar. Peste 200 de copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 vor avea de acum condiţii mai bune, ca urmare a sponsorizării primite de la cehi.

Mobilier preşcolar Step by Step complet, dotări pentru sala de sport, canapele extensibile pentru preşcolari, mobilier bibliotecă, mobilier administrativ, scaune pentru adulţi, aparatură electrocasnică şi echipament IT performant, toate aceste dotări au fost acoperite de investiţia de 10.000 de euro a Grupului CEZ. Acum, cele nouă grupe de preşcolari înscrişi la Grădiniţa PP 8 învaţă şi se joacă în condiţii dintre cele mai bune.

Pe lângă parteneriatul cu CEZ, grădiniţa este implicată şi în proiectele educaţionale ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Totodată, pentru ca micuţii s beneficieze de educaţie de cea mai înaltă calitate, se încearcă şi atragerea unor fonduri europene. Spre exemplu, au fost deja depuse actele pentru proiectul IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia „Smart children network”.

Parteneriat pentru viitor

promovare banner maxagro Muzeul TM

Modernizarea grădiniţei este cel de-al treilea proiect pe care compania îl desfăşoară în Caraş-Severin, din iunie 2011 şi până în prezent, după Festivalul Internaţional “Porţile Poeziei” şi investiţia în aparatură medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. “Parteneriatul dintre CEZ şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 din Reşiţa este expresia viziunii CEZ de a acorda atenţie şi sprijin comunităţii din zona în care operează, educaţia fiind doar una dintre direcţiile în care ne concentrăm eforturile. Am găsit în managementul Grădiniţei PP8 un partener de încredere, care ne împărtăşeşte valorile şi obiectivul de a construi o viaţă mai bună pentru copiii noştri”, a explicat Daniel Răduţ, reprezentantul Grupului CEZ în Romania, la evenimentul de semnare a parteneriatului.

De aceeaşi părere este şi Daniela Vulpeş, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 8, care se bucură de colaborarea cu cehii. „Grupul CEZ în România merită toată consideraţia şi aprecierea noastră, întrucât, prin demersul lor, ne-au arătat ce înseamnă  să te gândeşti la cei de lângă tine şi, mai ales, să te gândeşti că a investi în copii înseamnă a investi în viitor. Considerăm că fiecare copil merită să ne oprim pentru o clipă din activităţile cotidiene şi să ne aplecăm asupra nevoilor lui. CEZ întăreşte crezul nostru prin sprijinul acordat în asigurarea celor mai bune condiţii în vederea  pregătirii viitoarei generaţii pentru viaţă”, a spus aceasta.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/