La Caransebeș, tenis cu piciorul, din prietenie

Cupa Prieteniei la tenis cu piciorul s-a încheiat la Caransebeș cu victoria oțelarilor.

Potrivit organizatorului, Andrei Nicolae, locul I a fost câștigat de echipa formată din Dănuț Păuna, Andrei Ciucă și Alexandru Dicu, iar pe locul al doilea s-a clasat tot o echipă din Oțelu Roșu formată din Pavel Didea, Cristian Săvescu și Cristian Dogaru. Locul al treilea a revenit formației reșițene alcătuite din Costel Bălan, Cristian Denuel și Iulian Mitru. Premiile, care au constat în tricouri, diplome, medalii și cupe, au fost oferite de Direcția pentru Tineret și Sport Caraș-Severin.

Acest sport care se întreține relativ ușor, atrage din ce în ce mai mulți competitori, astfel de acțiuni se organizează în întreaga țară, iar la Caransebeș a ajuns la ediția a treia, la care au participat opt formații, din Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu și Timișoara.

Asociația de Futnet din România, cea care promovează tenisul cu piciorul își exprimă bucuria, prin Sorin Bogdan, din Cluj Napoca că în teritoriu se organizează turnee populare de tenis cu piciorul, fapt care dovedește, odată în plus, că acest sport aparține tuturor și are rădăcini puternice în România, sport afiliat la Union Internationale de Futnet (UNIF) și European Futnet Association (EFTA) cunoscut ca “tenis cu piciorul”.