La biserica din Oravița „s-au dezgropat morții”! Degeaba!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Mult tam-tam pentru nimic! Câțiva consilieri locali din Oravița s-au temut ca nu cumva la biserica în construcții din zona gării să se sifoneze bani publici și au cerut să „se dezgroape morții”!

Discuțiile aprinse de zilele trecute din ședința Consiliului Local Oravița, pe seama alocărilor bugetare pentru finalizarea lucrărilor la biserica din zona gării, au fost mai degrabă pierdere de vreme. Și asta pentru că s-au trezit să vorbească unii aleși locali care, în loc să facă minime verificări înainte, au insinuat că în Casa Domnului ar fi intrat sume mari de bani, fără însă ca acest lucru să se vadă și în stadiul lucrărilor. Mai pe ocolite sau mai direct, s-a lăsat să se înțeleagă că s-au sifonat bani proveniți de la bugetul orașului. Toate săgețile otrăvite s-au îndreptat către Cornel Hrițcu, fostul paroh. Acesta a respins însă orice acuzație și a prezentat în detaliu modul în care a cheltuit banii alocați de Consiliul Local. Mult mai puțini decât au lăsat să se înțeleagă unii consilieri locali!

„Am auzit de «URIAȘELE SUME» pe care Parohia Zona Gării le-a cheltuit cu construcția noii biserici. În calitatea de fost Paroh sunt împins să explic locuitorilor din zonă cum au fost cheltuiți cei 100.000 lei primiți de la Primăria Orașului Oravița. În data de 29.01.2012, în ședința Consiliului Local Oravița privind bugetul anului 2012, la punctul 16 din ordinea de zi, privind cheltuielile cultelor, a fost aprobată suma de 100.000 lei pentru construirea bisericii din Zona Gării”, a explicat Cornel Hrițcu. Un singur miliard, care nu face altceva decât să ducă în ridicol discuțiile din plenul Consiliului Local, unde se afirmase, printre altele: „Am impresia că s-au mâncat la bani (…) Au băgat banii în buzunar!”.

Banii respectivi au fost primiți în mai multe tranșe și virate apoi în contul firmei constructoare. „Între Parohia din Zona Gării și firma constructoare au fost încheiate două contracte: 1563/14.11.2011 în valoare de 270.795.00 lei privind eliberarea terenului și realizarea fundației până la cota 0,00 m (este vorba despre dărâmarea amfiteatrului vechiului teatru de vară și a anexei cunoscute ca Agrobanat) și 324/15.03.2012 în valoare de 262.906,00 lei privind construcția bisericii. Valoarea devizului dată de arhitectul Paul Lath este de 575.733,00 lei”, a mai explicat fostul paroh. Potrivit acestuia, alți 90.000 de lei au intrat în conturile constructorului, banii provenind de la Secretariatul de Stat pentru Culte în anii 2014 și 2015, precum și suma de 10.000,00 lei, provenită din fondurile proprii în anul 2014. „Sper că măcar acum să se înțeleagă faptul că a construi ceva, începând de la NIMIC, cu fonduri inexistente, cu taxe, salarii, utilități, etc, este destul de greu și anevoios. Fără o mobilizare și o susținere mai puternică, nu putem să reușim. Aceste situații au fost prezentate de sute de ori credincioșilor prezenți la slujbele bisericii, Consiliului Parohial, Consiliului Local Oravița și altor foruri”, a mai spus Cornel Hrițcu.

1000x100 (3)

Nemulțumiri sunt însă și în continuare. Edilul-șef al Oraviței nu a fost prezent la ședința Consiliului Local din luna august, pentru a-i lămuri pe mai noii consilieri locali cu privire la sumele acordate bisericii, dar consideră că preotul Hrițcu putea gestiona mai eficient bugetul de care a dispus. „Credința ne face mai buni, iar administrația publică locală a ajutat lăcașele de cult și o va face în continuare. Zona Gării are nevoie de această biserică, e păcat să nu o finalizăm. Pentru continuarea lucrărilor am alocat de la bugetul local suma de 3 miliarde de lei vechi. Sunt mulți oameni în vârstă în cartier care nu se pot deplasa până la Biserica Sf. Ilie. Până acum s-a alocat un singur miliard, nu știu de unde au apărut acele discuții în ședința de Consiliu Local. E adevărat însă că fostul preot a spus că va continua lucrările cu acei bani, dar el a plătit o parte din datorii, iar biserica a rămas la stadiul actual”, a declarat primarul Dumitru Ursu pentru expressdebanat.ro.

CITEȘTE ȘI:

3 miliarde pentru Casa Domnului! „Morții” să nu-i mai dezgropăm! [VIDEO]

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/