La 16 ani defrişează pădurea

Un tânăr în vârstă de numai 16 ani a ajuns pe mâna poliţiştilor după ce a fost prins în timp ce tăia arbori dintr-o pădure din apropiere de Reşiţa. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal, urmând să fie pedepsit conform legii.

Lucrătorii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Reşiţa au desfăşurat ieri o serie de controale în pădurile din împrejurimi, pentru prevenirea infracţionalităţii pe linie de silvicultură. Acţiunea poliţiştilor n-a rămas fără rezultate, astfel că un tânăr de numai 16 ani are acum probleme cu legea. Minorul a fost prins în flagrant în timp ce tăia ilegal, din pădurea comunală Ezeriş, arbori de esenţă cer.

Până să fie descoperit de oamenii legii, puştiul reuşise deja să taie şase copaci. „Prejudiciul urmează a fi stabilit de lucrătorii silvici. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere a unor arbori nemarcaţi, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 108 din Legea 46/2008”, a declarat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Comments

  1. costel says:

    fura sa vanda, sau sa se incalzeasca?