Judecătorii şi tăierile. De funcţii şi de păduri

● După ce s-au pus să ne dea lecţii de jurnalism până şi consilierii locali PSD din Caransebeş, nemulţumiţi că nu scriem (ce vor ei), le-au urmat exemplul doi judecători, deranjaţi că scriem. Dacă până nu demult aceştia comunicau cu Express de Banat din calitatea de „Judecător dr. CIASC RUSTIN, Preşedintele Tribunalului Caraş-Severin; Judecător STUPARU GABRIELA, Vicepreşedinte Tribunalul Caraş-Severin”, după cum semnau drepturile la replică, ultima oară am avut parte de o surpriză. Textul perechii de mai sus, apărut în 27 august 2016, este semnat ceva mai simplu: „Judecător STUPARU GABRIELA; Judecător dr. CIASC RUSTIN”. Hopa, fără nicio funcţie! Să fi avut cei doi o jenă? Replica a venit la un articol publicat de EdB în 25 august, în baza celor stabilite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în 23 august, cu privire tocmai la revocarea din funcţiile de conducere a preşedintelui şi vicepreşedintelui Tribunalului Caraş-Severin. De ce-o fi aşteptat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin, judecătorul delegat pentru relaţia cu mass-media Rustin Ciasc, să facem noi, cei de la EdB, ceea ce ar fi trebuit să facă el? Şi anume, să informeze prompt cetăţenii din Caraş-Severin, prin intermediul mass-media, cu privire la caracterul executoriu al deciziei privind revocarea din funcţie a conducerii Tribunalului, după cum s-a pronunţat CSM în 23 august. Dar cred că ştim răspunsul. Între 1 iulie şi 31 august este vacanţă judecătorească. Or, ar fi fost culmea ca, tocmai în perioada asta, să fie la lucru şi preşedintele revocat Rustin Ciasc, şi purtătorul de cuvânt Rustin Ciasc, şi judecătorul Rustin Ciasc. S-ar fi călcat pe bombeuri şi riscau vreun accident de(-atâta) muncă.

● După ce Express de Banat anunţa („Caraş-Severinul, pe podiumul naţional al activităţii parlamentarilor! Pe locul al III-lea de la coadă!”) că judeţul nostru bifează încă un loc codaş la nivel naţional, într-un top condus de Vaslui, am fost corectaţi de un cititor, 2xAndo. Care a precizat că, în realitate, avem cifre de două ori mai mari decât judeţul clasat pe primul loc: „În timp ce Vasluiul are, în medie, 65 de iniţiative legislative, 191 luări de cuvânt, 120 de declaraţii politice, 64 de interpelări etc., Caraş-Severinul are… 130 iniţiative penale, 382 luări de cuvinte din Dex-ul politic, 240 declaraţii la DNA, 128 de interceptări cu cătuşe“. Am făcut acum cuvenita rectificare, cu scuzele de rigoare adresate cititorilor EdB, care ştiu că aleşii cărăşenilor nu merită comparaţi cu aleşii altora.

● După ce am aflat că „90% din pădurile virgine de fag introduse de Guvernul Cioloş în Patrimoniul UNESCO sunt din Caraş-Severin!”, GEC Nera a făcut cunoscut, în 27 august, că au fost sistate tăierile de arbori în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Însă doar acolo „unde acestea au fost incluse în zone de protecţie integrală în cadrul proiectului de plan de management realizat de către Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului din Timişoara”. GEC Nera precizează, totuşi, că nu există un plan de management aprobat, ci mai multe variante de plan de management pe baza cărora Universitatea negociază cu Ministerul Mediului varianta finală „în care, la presiunea RNP Romsilva, se doreşte ca suprafaţa zonelor cu protecţie integrală să fie sub 40% din suprafaţa totală a Parcului. Deci, în care variantă de proiect de plan de management se interzic tăierile?”, întreabă ecologiştii Nerei. Le răspundem noi. Tăierile vor fi interzise în zonele în care nu mai e nimic de tăiat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/