Jandarmii își deschid larg porțile!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De Ziua Jandarmeriei Române, la Reșița se vor organiza o serie de acțiuni care să marcheze momentul. Astfel că cei mici vor putea studia tehnica din dotare, iar cei mari vor vedea cum se intervine în cazul manifestațiilor de amploare.

Pe 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, aprobă „Legiuirea pentru Reformarea Corpului slujitorilor în corp de jandarmi”. Documentul este, de fapt, actul de înființare a instituției „oamenilor de arme”, iar data de 3 aprilie este statuată ca fiind Ziua Jandarmeriei Române. Împlinirea a 164 de ani de la înființarea armei, ca atare, este moment de bilanț pentru jandarmii cărășeni.

Așadar, inspectorul-șef al IJJ Caraș-Severin, Sorin Axenti, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatul acțiunilor derulate în primul trimestru al anului 2014. Cum probleme deosebite nu au fost, iar toți angajații și-au derulat activitatea fără abatere, mâine, la ceas aniversar, vor avea loc și avansări în grad înainte de termen. De la începutul anului, jandarmii au executat 1576 de misiuni pe raza județului.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În altă ordine de idei, la Reșița ar mai fi și nevoi, dar acestea țin de latura financiară. „Pe viitor, ne dorim tehnică pentru mobilitate și fonduri mai mari pentru derularea activității”, a spus astăzi inspectorul-șef Sorin Axenti.

Mâine, de la ora 11.00, porțile instituției se deschid larg, iar elevii școlilor din oraș vor putea urmări tehnica din dotare. De asemenea, tot cu prilejul Zilei de 3 Aprilie, la Jandarmi are loc o slujbă religioasă, dar și mai multe exerciții demonstrative.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/