Jafurile secolului

Am să vă vorbesc astăzi despre două jafuri mondiale. Aş putea spune chiar jafurile secolului. În primul, s-au furat tablouri de mare valoare, 200 de milioane de euro, sustrase dintr-un muzeu olandez. Autori, trei români ţicniţi, care i-au furat pe nişte olandezi şi mai ţicniţi, doar cu ajutorul unei şurubelniţe. Da, măi domnilor, au băgat o şurubelniţă într-o uşă şi s-au trezit invitaţi la furat. Erau numai tablouri de mari maeştri, de care olandezilor le păsa cât negru sub unghie. Derbedeii aduc marfa în ţară, dar cui dracu să le vândă? Aveau un regim special şi le-au ascuns la mă-sa unuia dintre ei. Poliţia română, bravo ei, era pe urmele lor. Fiind însă o iarnă grea, mă-sa aia care le ascundea a pus unul pe foc, să se încălzească. A fost recuperată cenuşa şi au trimis-o la laborator, pentru a se constata dacă există urme de vopsea sau nu. Ancheta continuă. Hoţii mileniului nu cooperează. Vor coopera. Cu atât mai mult, cu cât sunt înhăţaţi şi sunt băgaţi la rotisor şi de nişte poliţişti olandezi. Al doilea jaf al secolului e şi mai spectaculos, dar, mai ales, elaborat. Trei bandiţi ţigani au pus la cale lovitura, în cele mai mici amănunte. S-a întârziat însă cu producerea sa, pentru că nu au găsit un vizitiu pentru căruţa care urma să care bunurile furate. Victima a fost miliardarul român Mircea Cavadia. Locul acţiunii, sălaşul acestuia de la kilometrul 7. Până la urmă este găsit şi vizitiul, unul tot negru ca fundul ceaunului în care fierbeau găini moarte. Şi clipa cea mare veni, în crucea nopţii, poate crucea nopţii şi ceva, din noaptea de 16 spre 17 iunie a. c. Bat în poartă, cine dracu să le răspundă la ora aia. Atacăm, se dădu comanda şi săriră gardul. Apoi nebunii năvăliră pe uşa de metal a unei coşmelii, de care traseră, până o făcură sul. Aşa putură pătrunde în camera tezaurului miliardarului. Acolo ţinea omul odoare de preţ, cum ar fi sape, lopeţi, târnăcop, un grătar cu muştarul aferent şi un disc metalic pentru diverse prăjeli, foarte necesare omului când se ducea la prăşit. În doi timpi şi trei mişcări, la vehicul şi, di, căluţule, victorie. Zece kile de fiare vechi tot avem. Au ieşit în şoseaua spre Reşiţa. Felicitările curgeau, dansul însă le-a fost întrerupt. Un echipaj de Poliţie, văzându-le sapele din căruţă, s-a minunat de hărnicia domnilor tâlhari ţigani, care fuseseră noaptea la muncile agricole şi i-au cazat în beciul Poliţiei, unde nu era nici cald, nici bine. Din acest moment au intrat în funcţiune lucrătorii compartimentului Furturi din Locuinţe din cadrul Poliţiei municipiului Reşiţa. Toţi băieţi fini, meseriaşi până la Dumnezeu, care au reuşit să scoată de la ei şi laptele pe care l-au supt. L-au găsit şi pe miliardarul Mircea Cavadia, căruia i-au predat bunurile sustrase. Acesta le-a mulţumit frumos şi i-a felicitat călduros pentru rapiditatea prinderii bandiţilor ţigani. Mai trebuie spus numele acestor poliţişti: Nichifor, Diaconescu, Păştean, Drăghia şi Isac, dar şi faptul că toţi aceşti bravi poliţişti sunt nevoiţi să lucreze într-o încăpere cât un antreu, la trei birouri vechi, de pe vremea Mariei Tereza, cu câte un scaun şchiop, pe care stau pe rând. Se pare însă că nu le pasă. Simţ al umorului, cât cuprinde, bine crescuţi, civilizaţi. Sper să fie premiaţi. Poliţia nu doarme!