Jaf în stil italian și la bijuteria de la Intim! Au găurit tavanul cu picamerul și au fugit cu 1 kg de aur!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Lovitură demnă de scenariile de Hollywood! S-a întâmplat noaptea trecută, în Reșița! Poliția a fost alertată după mai bine de șase ore!

Persoane deocamdată neidentificate au pus mâna pe o adevărată avere după ce noaptea trecută au spart bijuteria din cadrul Complexului Intim. Hoții au intrat prin tavan, pe care l-au găurit în timpul zilei de duminică din apartamentul situat deasupra bijuteriei și salonului de coafură învecinat. „Știam că în apartamentul de deasupra nu locuiește nimeni de foarte multă vreme. Ieri au săpat cu picamerul toată ziua. Am auzit zgomote puternice, dar am bănuit că a cumpărat cineva apartamentul și că s-a apucat de renovat. De fapt, ei au pregătit spargerea. Au făcut o gaură de vreo 50 de centimetri prin care au pătruns în interior. Am înțeles că au furat aproape un kilogram de aur în bijuterii”, a povestit pentru expressdebanat.ro una dintre angajatele salonului.

Dinu Nicorici, reprezentantul Poliției din Caraș-Severin, a confirmat spargerea, fără a putea oferi însă prea multe detalii. „Am fost sesizați dimineață, după ora 8.00, despre o spargere în urma căreia s-ar fi furat o cantitate oarecare de aur în bijuterii”, a spus Nicorici, menționând că oamenii legii cercetează amănunțit împrejurările în care s-a dat lovitura.

Hoții au fost foarte aproape de a fi prinși în flagrant, a dezvăluit un martor pentru Express de Banat: „Astă noapte, pe la 2.00, s-a declanșat sistemul de alarmă la acel magazin. Au venit imediat cei de la firma de pază, chiar și patroana, s-au uitat pe geam, nu au văzut nimic, au considerat că s-a declanșat alarma accidental și au plecat. Azi am aflat că de fapt nu a fost niciun accident. Hoții erau în apartamentul de sus”.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Poliția e în alertă, mai ales că spargerea de noaptea trecută nu este singulară. Ba chiar seamănă izbitor ca și mod de operare cu loviturile date la Caransebeș.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV: Jaf în stil italian la Kaufland Caransebeș! Partea a doua

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/