Iubirile lăsate acasă

Patru parlamentari români au făcut o vizită de șapte zile în Taiwan, invitați de oficialitățile din zonă. Există o singură problemă. Taiwanul e China și din China nu i-a invitat nimeni. Celor patru parlamentari, din care doi erau de la PSD, li s-a făcut un program giugiuc, oferindu-li-se de toate. Remus Cernea, unul dintre plimbăreți, s-a pozat într-un costum specific, printre florile (orhideele) unei grădini botanice, după care l-a cuprins o emoție teribilă, auzind că pisica lui de acasă e cam bolnavă. Tot pe rețelele de socializare a postat și un îndemn la dragoste pentru animale. A fost mișcător și pentru noi. Motivul pentru care au plecat cei patru acolo a fost unul înscris în frumoasa limbă de lemn, din totdeauna. Pentru strângerea relațiilor economice, culturale și din alte domenii. Întrebat ce au căutat acolo parlamentarii români, președintele Camerei Deputaților, domnul Zgonea, a răspuns că parlamentarii cu pricina au făcut o vizită privată și că parlamentarii noștri sunt liberi să se deplaseze unde vor, în timpul lor liber. Sigur, nu contestăm acest drept, dar nu înțelegem cum strâng ei relațiile cu un stat care nu există. Ce-o fi zicând Marea Chină? Vă zicem noi. Va intra în război cu noi oricine va considera că Taiwanul e stat independent și nu face parte din China. Asta ne-ar mai lipsi. Ca gestul celor patru să ducă la un război cu China. Dacă stau să mă gândesc, poate n-ar fi rău. În primul rând, ne-am alege cu autostrăzi, pentru că pe ce anume s-ar putea deplasa marea armată chineză? Pe poteci și pe drumeaguri? Imposibil! Și după ce-și termină treaba pleacă și ne rămân autostrăzile, investitorii strategi chinezi și valizele cu români ciopârțiți, care n-au înțeles că Taiwanul face parte din China. Situația este destul de groasă dacă ne gândim că n-a trecut prea multă vreme de când primul-ministru Victor Ponta a făcut o vizită oficială în China și le-a dat chinezilor asigurări de loialitate. Cei doi pesediști plimbăreți s-ar putea alege cu șuturi de la Ponta, că e cam vremea să se întoarcă din concediu. Dar, așa se întâmplă când pisica nu-i acasă. Joacă parlamentarii pe masă și își plâng pisicile bolnave, lăsate acasă. Cel puțin, acesta iubește animalele. Ceilalți trei ce mari iubiri au lăsat acasă?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/