ITM și-a depășit atribuțiile! Mike Security nu lucrează „la negru”!

Conducerea firmei reșițene de pază Mike Security, despre care ITM Hunedoara transmitea printr-un comunicat de presă că are 950 de angajați fără forme legale, se va adresa instanței, deoarece inspectorul care a efectuat controlul s-ar fi băgat și unde nu era treaba lui!

„În data de 19 octombrie 2016, ITM Hunedoara, prin Inspector DANIEL SUFANA , a efectuat un control pe linia prevederilor legislației în vigoare în domeniul relațiilor de muncă la Punctul de Lucru Deva al SC MIKE SECURITY GROUP SRL, unde activează 196 agenți de pază și securitate. Conform Procesului Verbal întocmit  au fost verificate documentele referitoare la legalitatea muncii. S-a constatat că acestea corespund prevederilor Legii 333 modificată, Codului Muncii, Codului Civil și Codului Fiscal în vigoare. Din verificarea efectuată suplimentar asupra REVISAL rezultă că angajatorul are un număr de 1.160 contracte individuale de muncă active, dintr-un total de 1.160 de contracte evidențiate în REVISAL. Facem mențiunea că cifra de 1.160 contracte de muncă se referă la totalitatea angajaților companiei în întreaga țară și nu în Județul Hunedoara, aria de competență a inspectorului ITM. Concluzia Procesului Verbal de control nr. 73059 este că la nivelul companiei nu există muncă la negru, compania nefiind sancționată pentru această culpă”, a transmis conducerea firmei de pază.

Mike Security consideră că inspectorul ITM și-a depășit atribuțiile legale ridicând de la angajați ai companiei două contracte civile ce nu fac obiectul Codului Muncii. Societatea a fost obligată la plata sumei de 1.750 lei, jumătate din minim în 48 de ore, pentru nerespectarea art.9, alin.2 lit.c) din H.G. 500/2011, și nu a sumei de 13.000 lei cum eronat și tendențios a reieșit din Comunicatul de Presă al ITM Hunedoara, mai spun reprezentanții firmei lui Viorel Pistol. În plus, amenda a și fost platită, în urmă cu două zile.

În conformitate cu mențiunile înscrise în Procesul Verbal compania nu este de acord cu măsurile luate și le va contesta în instanță în termenul prevăzut de lege. Menționăm că S.C. MIKE SECURITY GROUP își plătește integral și la timp contribuțiile la bugetul statului, conform Certificatului Fiscal nr.14767/05.10.2016 emis de ANAF  Timișoara – conducerea Mike Security Group SRL

gif card de energie dacus 1000x100

CITEȘTE ȘI: 

Încă un dosar penal pentru Mike Security! 950 de angajați la negru!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/