Ionuț Lupescu, faultat de Frunzăverde, Dragnea și Firea, umilit de Răzvan Burleanu!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal au fost câștigate cu un scor zdrobitor de Răzvan Burleanu! Ionuț Lupescu a dat singur cu piciorul voturilor pe care le avea asigurate în Caraș-Severin!

Răzvan Burleanu l-a surclasat pur și simplu pe Ionuț Lupescu, iar Marcel Pușcaș nici măcar n-a contat. 168 de voturi a primit Burleanu, în timp ce Lupescu a fost opțiunea pentru numai 78 de cluburi afiliate. Fostul mijlocaș al naționalei avea în Caraș-Severin, cel puțin la mod declarativ, cinci voturi din cinci posibile. În cel mai rău caz, patru din cinci. Lucrurile par să fi stat însă cu totul altfel. Explicația ar putea fi chiar cea oferită de Hadrian Popescu, liderul liberalilor din Consiliul Local Reșița, unul dintre cei care i-au primit cu toată deschiderea pe Ionuț Lupescu și Cristian Chivu în sala de ședințe a Primăriei.

untitled design set 970x90 px

„În momentul în care am văzut că Ionuț Lupescu s-a dus, imediat după ce îl primisem la Primărie și îl asigurasem de sprijin, la Camera de Comerț, la Frunzăverde, iar mai apoi la Liviu Dragnea, mi s-a făcut scârbă și nu m-am mai implicat în vreun fel. Nici pentru susținerea lui Ionuț Lupescu, nici împotriva lui. Personal, cred că aș fi votat cu Pușcaș. Cum puteam să-l susțin pe Lupescu când el se afișează cu Liviu Dragnea sau cu Gabriela Firea?!”, a comentat Popescu.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/