„PDL pune bețe-n roate la CJ”

De astăzi intră în vigoare demisia președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, astfel că locul său este luat de vicepreședintele Ionesie Ghiorghioni. Acesta spune că va încerca să asigure bunul mers al județului, însă noua conducere a PDL îi pune piedici, după ce ieri șefii partidului au declarat că îi vor retrage sprijinul politic.

Deși par simple, lucrurile se complică la nivelul conducerii Consiliului Județean Caraș-Severin. În mod normal, demisia președintelui Sorin Frunzăverde intră astăzi în vigoare, astfel că vicepreședintele Ionesie Ghiorghioni îi ia locul. După scenariul cel mai simplu, demisia ajunge pe masa prefectului Octavian Țunea, care printr-un ordin trebuie să înștiințeze consilierii județeni că a luat act de schimbarea ce are loc la nivelul forului. Ulterior, aleșii se întâlnesc în ședință și aprobă modificările. „Este o chestuine de formalitate pentru că, printr-o decizie de Consiliu Județean, eu am drept de semnătură”, a declarat noul președinte al mini-parlamentului cărășean, Ionesie Ghiorghioni.

 Unde apar piedicile
Scenariul doi intră în dezbatere după declarațiile de ieri ale noii conduceri. „Să fiţi convinşi că domnul Ionesie Ghiorghioni nu va mai avea sprijinul Partidului Democrat. Îi va fi retras zilele următoare, dar cred că cel mai corect ar fi ca această decizie să se ia de marţea viitoare, după ce primim mandatul de la Biroul Permanent Naţional pentru întreaga structură pe care o vom propune. Se va analiza, în special la Consiliul Judeţean, situaţia fiecărui consilier în parte şi a vicepreşedinţilor”, a declarat Nicușor Vasilescu, însărcinat de Biroul Permanent să reconstruiască PDL Caraș-Severin.

Din aceste declarații se desprind viitoarele blocaje administrative. În cazul în care se va întâmpla acest lucru, noul președinte al Consiliului Județean, Ionesie Ghiorghioni nu își mai poate exercita funcția. „Dacă îmi vor retrage sprijinul politic, intru în concediu, mai am 50 de zile. Oricum, în cazul în care vor lua acestă decizie, ar fi un act unilateral. Asta pentru că eu sunt încă membru în PDL. Acest Simi aplică o conducere în stil dictatorial. El conduce după modelul Evului Mediu și chiar îi place să i se spună „Împăratul”. Dacă se enervează le dă cu telefonul în cap angajaților din Primăria Oțelu-Roșu”, spune Ionesie Ghiorghioni, cel care de astăzi preia conducerea forului județean. Acesta a mai adăugat că bunul mers al lucrurilor la nivel județean ar fi blocat de retragerea sprijinului politic.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. iancu simion simi says:

    ce om mai e si simi asta. vorbeste de parca e picat de pe luna =))))

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/