Ion Sfera, cetățean de onoare al Reșiței

Edilul-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, i-a înmânat astăzi diploma de cetățean de onoare al orașului medicului Ion Sfera. Acesta este originar din Banatul Sârbesc. A devenit cetățean de onoare la propunere consilierilor-medici.

La propunerea aleșilor Dumitru Secăşan, Florea Borţun şi Jaro Marşalik, medicul Ion Sfera a fost declarat cu unanimitate de voturi cetăţean de onoare al oraşului. Ceremonia festivă, de înmânare a diplomei a avut loc astăzi, la ședința de consliu local. „Îi mulțumim domnului Sfera că a contribuit la creșterea prestigiului orașului, că a colaborarat Spitalul Județean și a făcut cunoscută Reșița peste granițele țării”, a declarat astăzi, primarul Mihai Stepanescu. Și Ion Sfera s-a declarat onorat de conferirea acestui tilu. „Sunt deosebit de onorat pentru cinstea pe care mi-ați acordat-o. Sper ca și în viitor să particip la promovarea valorilor din Reșița prin activitățile mele, care sunt culturale, profesionale și sportive”, a spus astăzi cetățeanul de onoare al orașului.

Ce spun cei care au inițiat proiectul
Unul dintre medicii care a inițiat proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare al Reșiței medicului Ion Sfera, este Dumitru Secășan. „În urma implementării proiectului transfrontalier telemedicină și telediagnsostic, Spitatul din Reșița a beneficiat de aparatură medicală în valoare de jumătate de milion de euro. Cel care a fost și este manager de proiect e doctorul Sfera Ion din Vârșeț. Acesta a demonstrat prin comportamentul lui în ceea ce privește medicina și cultura că frontiera nu desparte, ci unește. De asemenea, a fost de mai mult timp preocupat de legăturile dintre românii din Banatul Istoric și în raport cu sportul, cultura, și medicina”, a subliniat Secășan.

 

 

 

 

„În urma finanțării achiziționării autocavului electric pentru lab de bactereologie a spitalului judetean pot fi neutralizate ăproduse biuologice infecte cu bacilul tuberculorzei și alte bacterii existente în produse biologice sau în medii diagnostice. Aceste produse biologice infectate puteau deveni o bombă biologică pentru spital cu extensie în mediul înconjurător. Autoclav le neutralizează la R, cât și la Oravița, MN. Avem un autoclav, dar e fabricat în 2010 și nu mai avem piese de schimb pentru el”

 

Manager de proiect – cu telemedicina, a mai ajuytat o fata de la carașova cu medicamente, a mai ajutat echipa de tenis a Reșiței.