Primul condamnat în dosarul “Naidăş”

Din cei cinci ofiţeri de poliţie de frontieră, 31 de agenţi, 13 lucrători vamali şi şase contrabandişti de ţigări, cu toţii trimişi în judecată pentru constituire ori aderare la un grup infracţional organizat şi luare sau dare de mită, ca urmare a descinderilor procurorilor anticorupţie în Punctul de Trecere a Frontierei Naidăş, foarte puţini îşi recunosc vinovăţia.

Magistraţii Curţii de Apel Timişoara s-au pronunţat deja în cazul a doi dintre inculpaţii din dosarul Naidăş. Aceştia şi-au manifestat dorinţa de a beneficia de prevederile articolului 320 indice 1 Cod Penal, care presupune reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul recunoaşterii faptelor aşa cum au fost ele reţinute de procuror în rechizitoriu.

publicitate online in ziar Express de Banat

Ion Dăgăliţă, poliţist de frontieră, având poziţia de şef de tură ori şef de grupă, şi-a asumat rolul de a asigura repartizarea poliţiştilor pe posturi în cadrul turelor, posturi în funcţie de care variau şi sumele ce li se cuveneau cu titlu de mită, precum şi de a ţine legătura cu membri ai grupului care se ocupau cu traficul ilegal de ţigări. A fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi aderare la un grup infracţional organizat. A recunoscut totul în sala de judecată, motiv pentru care a scăpat cu o pedeapsă blândă. “Curtea de Apel Timişoara condamnă inculpatul Ion Dăgăliţă la trei ani închisoare. În baza art. 861 Cod Penal suspendă executarea pedepsei de trei ani închisoare aplicată inculpatului. În baza art. 862 Cod Penal fixează pentru inculpat un termen de încercare de şapte ani”, se arată în încheierea instanţei de fond. Totodată, magistraţii au dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 350 euro şi 450 lei.

gif card de energie dacus 1000x100

Pentru judecarea după procedura simplificată a optat şi Ionuţ Sergiu Simu, traficant de ţigări care a aderat şi a acţionat în cadrul grupului infracţional organizat, compus din vameşii şi poliţiştii de frontieră corupţi şi contrabandişti. A fost trimis în judecată pentru aderare la un grup infracţional organizat şi a fost condamnat la doi ani închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de patru ani. Setinţa nu e definitivă, poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la pronunţare, astfel că, faţă de cei doi a fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi ţara. Ceilalţi inculpaţi vor reveni în sala de judecată la data de 16 noiembrie, când are loc următorul termen de judecată.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/