Ioan Crina, demascat în ultima sa zi în fruntea Primăriei Reșița!

La un simpozion organizat de Primăria Reşiţa şi FDGR, pe tema istoriei sfertmilenare a Reşiţei, au participat doar seniorii, singurii tineri prezenţi fiind câţiva angajați ai primăriei şi directoarea Bibliotecii Judeţene. A lipsit şi Ioan Crina, deşi încă ocupa întâia funcţie din administraţia publică a municipiului. 

Simpozionul organizat marţi dimineaţă, în 28 iunie, trebuia să se constituie într-o dezbatere pe tema celor 245 de ani de istorie a Reşiţei şi a siderurgiei şi metalurgiei din Banat, să fie o avanpremieră a marii sărbători din 2021, cum spunea Erwin Ţigla, preşedinte al Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin, atunci când Reşiţa va sărbători un sfert de mileniu de istorie şi industrie.

Sala de şedinţe de la parterul Primăriei Reşiţa s-a umplut de pensionari, foşti ingineri şi directori ai celor două societăţi de tradiţie, UCMR şi CSR, în frunte cu ex-primarul şi ex-directorul Mircea Popa.

Deşi subiectul este unul interesant şi vorbeşte despre însăşi noțiunea de a fi a Reşiţei şi a reşiţenilor, organizatorii s-au dovedit extrem de neinspiraţi, nereuşind să aducă în sală niciun elev sau student, niciun tânăr care să asiste la discuţiile despre trecutul industrial de excepţie al municipiului. Tocmai de aceea, chiar dacă prezidiul a fost generos şi bine reprezentat, scopul final nu a fost deloc unul dătător de speranţă, întrucât cine n-are tineri… n-are viitor.

O gafă de proporţii a fost făcută şi de municipalitate, Primăria Reşiţa fiind reprezentată doar de către Roxana Topală, consilierul primarului, viceprimarul cu atribuţii de primar Ioan Crina lipsind „din motive obiective, fiind ocupat cu şedinţele de constituire”, după cum a ţinut să precizeze Topală. O scuză aberantă, ţinând cont că marţi nu era programată şedinţă de constituire nici la Consiliul Local Reşiţa, nici la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Dacă însă acesta a fost adevăratul motiv al absenţei edilului-şef, „şedinţele de constituire“, înseamnă că fruntaşul PSD-ist Ioan Crina, la ora simpozionului, se ocupa cu negocierile politice în perspectiva proximelor şedinţe de constituire. Altfel spus, în ultima sa zi de mandat în fruntea executivului municipalităţii, când trebuia să se afle la lucru, Crina făcea politica PSD, nu administraţie publică! Cel puţin asta deducem din justificarea celei care l-a reprezentat pe, de-acum, fostul viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Reşiţa.

Au vorbit prof. univ. dr. Robert Graf, prorectorul Univeristății „Babes Bolyai” din Cluj, prof. univ. dr. Dumitru Ţeicu, directorul Muzeului Banatului Montan, inginerul Dan Perian, prof. univ. dr. Gheorghe Popovici şi profesorul Gheorghe Jurma.

Poveştile au fost interesante, realităţi istorice care plasează Reşiţa şi Banatul printre premierele şi campionii secolelor XVIII şi XIX, subiecte care cu siguranţă ar fi fost de mare interes şi pentru tinerii de azi, dar care n-au avut ocazia să le audă, căci nimeni nu s-a străduit ca, dacă tot se fac acţiuni culturale, acestea să aibă şi un scop pragmatic…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/