IOAN BENGA: „Rămânem doar cu patriotismul local!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul PSD a spus lucrurilor pe nume la întâlnirea ce a avut loc la finele săptămânii trecute la Oravița  cu ministrul Turismului și ambasadorii Cehiei și Austriei.

În discursul pe care l-a ținut în fața diplomaților, a ministrului și a unor edili-șefi care au participat la întâlnirea de la Primăria Oravița, parlamentarul Ioan Benga a vrut să îi trezească la realitate pe cei prezenți în sală, însă mesajul său poate fi adoptat și de ceilalți conducători de destine. Asta pentru că, de cele mai multe ori, în întâlnirile oficiale se descrie cu mare interes istoria localității, se discută despre potențialul turistic al județului, însă toate cuvintele frumoase rămân într-un stadiu contemplativ, potrivit social-democratului. Astfel că prezența celor doi ambasadori, ai Cehiei și Austriei, care până la urmă aduc mii de turiști în zonă în sezonul estival, dar și a ministrului, care a solicitat public proiecte din partea comunităților locale, a fost un prilej pentru parlamentar să transmită un mesaj realist.

„Dacă nu ne mobilizăm să facem ceva, riscăm să rămânem în această fază contemplativă că ne va ridica cineva mingea la fileu vreodată. Ne vom întâlni, poate, și anul viitor în aceeași formație și vom mai bifa o acțiune care a avut doar un caracter de întâlnire și de contemplare a ceea ce s-a întâmplat într-o zonă extraordinar de frumoasă. Aș vrea să spun domnilor distinși ca atunci când merg spre casele lor să le spună celor din parlamentele de acolo că Parlamentul României și comunitatea din Banat îi așteaptă să vină cu drag, pentru că avem nevoie de ajutorul lor, așa cum îi așteptăm și pe americani de zeci de ani să se întoarcă, și că ar trebui să trecem de la această fază de contemplare la ceea ce au nevoie oamenii”, a spus parlamentarul PSD, Ioan Benga.

Investitorii pot fi compensați prin proiecte

1000x100 (4)

De asemenea, acesta a precizat că în perioada următoare  îl va aduce la Oravița și Moldova Nouă pe ambasadorul Qatarului. În plus, acesta a mai adăugat că nu este firesc ca județul să fie descris în permanență ca fiind unul sărac.

„Un județ care are atâta bogăție sub el, care începe cu uraniu și se termină cu cuprul nu poate să fie un județ sărac. În acest context, trebuie să încercăm să punem niște principii pe picioare și să încercăm să nu mai așteptăm investitorii, pentru că investitorii s-au terminat! Să învățăm să scriem proiecte și să ne aducem bani. Să ne creăm propriii investitori și să le dăm oamenilor din această zonă de lucru. Pentru că asta vrea Uniunea Europeană! Oamenii care sunt legați de locuri și de familii trebuie să rămână și să trăiască în acest spațiu extraordinar cum este cel al Banatului!”, a subliniat deputatul PSD de Caraș-Severin.

 

Comments

  1. Alexandru Nemoianu says:

    Cel mai cuminte ar fi ca acesti “alesi” sa isi tina gura.Rezolvati cazul Frunzaverde si dupa aia putem sta de vorba.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/