Invazie Viola la Lupac! Adevărata Poli renaşte astăzi cu adevărat!

Campioanele judeţelor Caraş-Severin şi Timiş se întâlnesc astăzi, de la ora 17.30, în returul barajului de promovare în Liga a III-a de fotbal. Fanii Viola au anunţat că vin în număr mare şi au promis că show-ul lor în Lupac nu va fi uitat prea curând.

ASU Poli Timişoara s-a impus cu 5-1 în jocul tur, deşi Voinţa Lupac s-a ţinut bine timp de o oră şi a dat impresia că promovarea se va juca în manşa secundă. Pe final, cărăşenii au cedat însă şi diferenţa de patru goluri pare a fi foarte greu de surmontat. În aceste condiţii, meciul de astăzi devine mult mai interesant nu prin ceea ce se va întâmpla în teren, ci în afara lui. Fanii Viola, unii dintre cei mai buni din ţară, şi-au anunţat prezenţa în număr foarte mare la Lupac, fiind gata să sărbătorească un prim pas concret în renaşterea adevăratei Poli Timişoara. Cel puţin 600 de suporteri o vor însoţi pe ASU la Lupac, localitate al cărei stadion va face cu greu faţă pasiunii uriaşe a fanilor violeţi. La fel ca şi în meciul de pe „Ştiinţa”, galeria timişoreană a promis spectacol, unul care să rămână pe veci în memoria microbiştilor din Lupac.
Voinţa păstrează şanse mici, dar orice e posibil în cele 90 de minute de joc, mai ales că meciul de la Timişoara a avut două feţe total diferite.

 

foto> facebook

Comments

  1. andrei says:

    ha ha ha, doar sa se trezeasca cei de la Lupac pana la ora 17 dupa cheful de la zilele Resitei, am crezut ca au jucat returul si au castigat cu 6’0 dupa cat tipau si cat se bucurau de tare, adevarul e ca la bautura toti sunt zmei…

  2. eu says:

    vreo 4-5 din echipa Lupac sunt betivani notori

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/