Inundațiile, ținute în frâu la Oțelu Roșu!

Ploile din ultima lună i-au luat pe neașteptate și pe locuitorii de pe Valea Bistrei. Inundațiile nu au fost singurele probleme ale oțelarilor, aceștia luptându-se cu morile de vânt și în ceea ce privește cantitatea mare de pământ și resturi de vegetație purtate de ape prin tot orașul.

Un număr de 20 de case au fost inundate în urma ploilor abundente din luna lui cuptor. Cea mai mare problemă este întâlnită odată cu retragerea apelor, atunci când în curțile, beciurile și chiar camerele oamenilor rămân mormane de gunoaie greu de clintit.

Autoritățile locale s-au mobilizat repede și au reușit să diminueze o parte din pagubele făcute de ape. În primul rând, angajații primăriei au început curățarea albiei pârâului care facea probleme la fiecare ploaie mai puternică.

De asemenea, s-a lucrat și la ridicarea gunoaielor aduse de viituri atât în grădinile oamenilor, cât și pe străzi. După îndepărtarea acestora, autoritățile din Valea Bistrei au decis că este necesar ca ieruga să fie înălțată cu un parapet de protecție, dar și ca pârâul să fie adâncit pe o distanță de un kilometru pentru a ține în frâu viiturile de apă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Noi am fost cu oamenii de la primărie, am tăiat buștenii mari aduși de apă, care au blocat podețul, am curățat strada, inclusiv prigoarele care erau pline. De mâine începem să lucrăm la albie și am certitudinea că o vom termina în timp util. Este vorba despre un kilometru de la podețul de jos până la cel de sus”, a explicat edilul-șef, Luca Mălăiescu.

Foto: arhivă

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/