Întoarcere în timp la Serbările Cetăţii din Caransebeş!

Sfârşitul de săptămână stă sub semnul sărbătorii în oraşul de pe Timiş şi Sebeş. Pe parcursul celor patru zile de festival va fi reînviată atmosfera de poveste a cetăţii de altădată. Organizatorii au pus la cale un program complex şi variat, care cu siguranţă nu va da greş în a-i încânta pe toţi cei prezenţi.

Istoria prinde viaţă pentru câteva zile în municipiul Caransebeş. Devenite deja tradiţie, Serbările Cetăţii organizate de Primăria Caransebeş şi Casa de Cultură “George Suru” se desfăşoară anul acesta în perioada 13-16 septembrie. Festivalul debutează joi, cu un concurs adresat pasionaţilor de motociclism, Cupa Hardenduro Regiment 13.

Domniţe şi cavaleri, spectacol de operetă şi show pirotehnic

A doua zi a serbărilor propune o întoarcere în timp cu câteva secole. Astfel, începând cu ora 17.00 pe traseul dintre Piaţa Revoluţiei şi Parcul Teiuş vor putea fi văzuţi soldaţi romani şi daci, cavaleri şi domniţe, urmând ca o oră mai târziu să înceapă demonstraţiile de lupte cavalereşti, dar şi cascadorii cu cai şi turniruri. Seara este rezervată unui concert extraordinar de operetă, susţinut de sopranele Daniela Vlădescu şi Amelia Antoniu. Odată cu lăsarea întunericului, grupurile Cavalerii Cetăţii Roşii şi Argotica vor pune în scenă un spectacol incendiar la propriu: jonglerii şi acrobaţii cu spade şi torţe de foc. Animaţia, muzica şi dansurile inspirate din Evul Mediu continuă şi sâmbătă, pe scena din Piaţa Centrală Agroalimentară şi în Parcul Teiuş.

Acrobaţii aeriene şi folclor bănăţean

Ultima zi a festivalului îi readuce pe spectatori înapoi în secolul XXI, cu un show aviatic pe aeroportul din municipiu, la care participă membri ai Aeroclubului României şi elicoptere de luptă ale Ministerului Apărării Naţionale.

Petrecerea începe cu adevărat pentru gugulani la ora 17.00, când în Parcul Teiuş vor putea fi ascultaţi Georgiana, Ramona şi Petrică Viţa, Zorica Savu şi Petrică Miulescu Irimică. Pe placul publicului tânăr vor fi cu siguranţă concertele programate pentru seara de duminică. Reserved, Trupa Attis, Elena Gheorghe & Band şi Voltaj sunt numele pe care organizatorii mizează pentru distracţia de neuitat a caransebeşenilor. Festivalul se va încheia, ca în fiecare an, cu un impresionant foc de artificii, devenit şi el tradiţie.

Foto: adevarul.ro