INTERVIU. Adi Torma: „Cei care și-au bătut joc de banul public trebuie să răspundă în fața legii!”

adrian torma

Noul primar al orașului Moldova Nouă, liberalul Adrian Torma, a acordat un interviu cotidianului online Express de Banat, în care a comentat rezultatul alegerilor, a vorbit despre intențiile sale, despre primele proiecte, dar și despre adversarii politici.

Domnule Torma, ați câștigat Primăria Moldova Nouă de o manieră categorică. V-a surprins diferența mare de voturi față de contracandidatul PSD, Matei Lupu?

Această victorie detașată nu este doar a mea, ea a fost instrumentul poporului, al cetățenilor care s-au săturat de o clasă politică falimentară, neținând cont de un partid sau altul. Toți cei care s-au prezentat în această bătălie politică, în afară de mine și noua echipă PNL, au mai trecut pe la alte partide. Dovadă și rezultatul uluitor! Un candidat nou, cu o echipă nouă, a reușit să adune aproape 50 la sută din sufragiile alegătorilor”.

Doar dorința unei clase politice noi să fi contat pentru alegători?!

A contat mult și asta, dar eu sunt singurul candidat care am adus în fața cetățenilor un program și, atât timp cât îmi asum cele nouă proiecte din acest program, îi rog pe cetățeni să fie atenți la realizarea lor, pentru că acolo este realitatea promisiunilor pe care le-am făcut, dacă ele se vor fi aplica.

Scorul categoric cu care ați câștigat Primăria Moldova Nouă poate crea o presiune la fel de mare umerii dumneavoastră?

Victoria a fost uluitoare și pentru noi. Ne-am așteptat la un scor bun, dar nu atât de bun. Le mulțumesc celor care au ieșit la vot, le mulțumesc celor care au votat schimbarea prin omul și echipa PNL-ului. Responsabilitatea este foarte mare pe umerii noștri, pentru că oamenii își doresc o schimbare reală. Moldova Nouă este un oraș în comă, nicio zonă, nicio instituție, fabrică și ce mai vreți dumneavoastră nu funcționează la parametri normali. Din momentul învestirii, Adi Torma, împreună cu cetățenii, va reclădi orașul. Voi fi între oameni, voi avea o parte din activitate la birou și o parte pe teren, pentru că foarte multe soluții mi-au venit de la cetățeni.

Configurația Consiliului Local vă dă doar motive de optimism, aveți majoritate, deci vă puteți impune proiectele și ideile.

Din punctul meu de vedere, suntem în mare câștig, pentru că eu în campania electorală am avut o vorbă: un pom plecat strâmb nu-l mai poate îndrepta nimeni. Avem șansa să construim împreună ceva nou, pe vocea poporului, pe vocea noastră. Cu siguranță, legat de administrația locală vom căuta profesioniști care să știe ce e de făcut, să ne ajute în a accesa fonduri și a le aplica în viziunea noastră.

Colaborarea cu Uniunea Sârbilor înseamnă numirea unui viceprimar din partea acestei formațiuni? Ați stabilit deja numele noului viceprimar?

În mod normal, fostul viceprimar, Adrian Moiseș, va rămâne nominalizarea noastră. El a devenit viceprimar cu ajutorul PNL. Împreună cu frații noștri sârbi putem dezvolta proiecte frumoase în interesul comunității, mai ales că tradițiile sârbilor vor fi și generatorul de turism. Cu siguranță, printre ei sunt oameni de valoare cu care vom lucra foarte bine.

Ați criticat în mai multe rânduri modul de lucru al angajaților primăriei. Se vor opera schimbări în aparatul primarului, vă gândiți la o altă organigramă?

De obicei, orice schimbare aduce teamă printre cei care lucrează în primărie. Modul de evaluare va fi pe criterii profesionale și de competență, în niciun caz pe ceea ce au făcut sau nu au făcut în trecut. Probabil că mulți dintre ei sunt capabili, dar dacă nu au fost angrenați în treburile zilnice, nici nu au avut rezultate. O vorbă spune că turma merge după cioban. Cu siguranță, dacă acum primarul va fi activ, și ei vor fi activi. Cei care nu vor înțelege că trebuie să muncim, acolo vor fi probleme, dar cred că ne vom adapta la ceea ce ne cere populația.

Care sunt primele lucruri pe care le veți face imediat după depunerea jurământului?

E greu de spus. Eu îmi creez strategia pe trei paliere: probleme pe termen scurt, mediu și lung. Ceea ce este foarte important, voi fi extrem de transparent. Poate voi fi printre puținele primării din județ unde activitatea primarului va fi publicată zilnic pe pagina de Internet a primăriei sau pe o pagină de Facebook, pentru ca oamenii să știe în timp real ceea ce se întâmplă. Din păcate, sunt foarte multe probleme nerezolvate. Deși nu am preluat încă funcția, sunt cetățeni care mă caută și îmi spun ce probleme au. Fostul primar nu a avut respect față de cetățeni, dar cred că primul lucru ar fi să lucrez la o nouă mentalitate în cadrul primăriei și să începem să lucrăm la proiectele asumate.

Ați vorbit despre cheltuirea banului public fără transparență. Veți comanda un audit extern?

Cu siguranță că vom face o analiză la tot ceea ce preluăm, pentru că foarte mulți s-au plâns de cum a fost cheltuit banul public. Toți știm că Moldova Nouă are un buget bun față de alte localități, excluzând Reșița și Caransebeș, și nu am văzut absolut nicio  mișcare. Eu doar respect solicitările cetățenilor pentru un audit, și cei care și-au bătut joc de banul public, într-o formă sau alta, trebuie să răspundă în fața legii.

Ați avut, în luna martie, mai multe nemulțumiri legate de proiectul de buget pentru 2016. Spuneați atunci că amendamentele le veți impune după câștigarea alegerilor, prin rectificări bugetare, că veți reprioritiza proiectele.  

Suntem 12 consilieri noi din totalul de 17, sunt convins că ceilalți cinci au înțeles această nouă dorință a cetățenilor, pentru ca împreună cu aparatul administrativ să regândim bugetul, iar noile hotărâri de consiliu să fie nu numai ale primarului, ci ale întregului consiliu local. Eu o să încerc ca înainte de fiecare ședință propunerile de proiect să fie discutate pe comisii. Sunt schimbări pe care le-am auzit de la alți primari, unde lucrurile funcționează și unde clasa politică a înțeles că odată terminată campania electorală, începe partea cea mai grea, de muncă, dar care trebuie să ne unească.

Considerați că rezultatul slab obținut în 5 iunie de principalii dumneavoastră rivali înseamnă ieșirea lor din scena politică?

Este decizia cetățenilor. Ei au ales. Au înțeles că este nevoie de altceva, că celor care au făcut parte din clasa politică locală le-a expirat mandatul, le-a expirat abordarea. Le doresc baftă în ceea ce vor face în continuare și sunt convins că printre ei sunt oameni care, dacă vor înțelege o nouă mentalitate pe care o doresc cetățenii, se vor putea reactiva.

La Consiliul Județean se prefigurează o majoritate a social-democraților, care au anunțat încheierea unui protocol cu UNPR și PMP. Credeți că asta ar însemna o susținere mai puțin susținută din partea administrației județene?

Noi știm că votul contează, președintele Consiliului Județean se alege prin vot. În momentul ăsta sunt doar zvonuri, eu am încredere în abilitățile de manager ale președintelui PNL Caraș-Severin, Marcel Vela,  dar sunt convins că și dacă nu ar fi o conducere județeană liberală Moldova Nouă va avea susținere. Va avea primul port la Dunăre! Așa cum noi înțelegem că s-a terminat campania electorală și începem administrația publică, sunt convins că și colegii noștri de la Consiliul Județean vor înțelege că dezvoltarea comunității vine și din modul cum ei știu să gestioneze banul public.

În concluzie, vasele de croazieră care navighează pe Dunăre vor opri la finele mandatului dumneavoastră și la Moldova Nouă, așa cum ați spus că visați astăzi, înainte să fiți învestit în funcția de primar al orașului?

Este o dorință și o speranță a mea. Eu îmi doresc din tot sufletul ca toate cele nouă proiecte ale mele să se realizeze. Sunt lucruri care țin de administrație. Sunt convins că și cetățenii noștri, care văd cum trec cel puțin 300 de nave pe Dunăre prin dreptul orașului nostru, doresc să devină o realitate proiectul meu după cei patru ani.

Mult succes!