Internetul – grandoarea şi decadenţa comunicării online

Mediul online are numeroase probleme de conţinut care trebuie remediate, afirmă Evan Williams, cofondatorul platformelor Twitter şi Medium, notând că site-urile de socializare încurajează comportamente deviante, antisociale, informează Mediafax.

Evan Williams este cel care a deschis cutia Pandorei. Până să apară el, oamenii aveau puţine locuri în care să îşi manifeste emoţiile debordante şi opiniile extravagante, cu excepţia posibilităţii trimiterii de scrisori la publicaţii şi discuţiilor cu vecinii.

Evan Williams – cofondatorul platformelor de comunicaţii Twitter, Blogger şi Medium – a adus eliberarea, oferind oamenilor instrumente pentru a se adresa lumii. În istoria tehnologiilor de comunicaţii, este o evoluţie asemănătoare cu „Revoluţia Gutenberg”, scrie cotidianul The New York Times într-un articol intitulat „«Internetul este stricat»: @ev încearcă să îl remedieze”.

4 din 10 adulţi au fost hărţuiţi online!

„Cred că internetul este stricat”, afirmă Evan Williams. Programatorul şi antreprenorul american în domeniul IT a ajuns de câţiva ani la această concluzie, dar acum crede că situaţia s-a înrăutăţit. „Este din ce în ce mai clar pentru mulţi oameni că internetul are probleme”, atrage atenţia Williams.

Oamenii folosesc Facebook pentru a arăta sinucideri, agresiuni şi crime, în timp real, notează cotidianul The New York Times. Twitter a devenit o reţea de difuzare a comentariilor cinice, hărţuitoare, abuzive, iar acest lucru nu poate fi oprit. Ştirile false, create pentru promovarea ideologiilor sau pentru profit, au devenit din ce în ce mai frecvente. Patru din zece adulţi care utilizează internetul au declarat, conform unui sondaj al Institutului Pew, că au fost hărţuiţi online. Iar aceste lucruri s-au întâmplat înaintea tensionatei campanii electorale prezidenţiale din SUA de anul trecut.

„Am crezut că, dacă oamenii se vor putea exprima liber şi vor face schimb de informaţii şi idei, lumea va fi automat un loc mai bun. M-am înşelat”, constată Evan Williams.

Omul de afaceri din Silicon Valley, membru în Consiliul de Administraţie al Twitter şi principalul acţionar individual în grupul care deţine platforma de microblogging, a identificat o serie de probleme de conţinut. El propune soluţii pentru Google, Facebook şi chiar Twitter. „Problema cu internetul este că încurajează extremele. Spre exemplu, mergi pe şosea şi vezi un accident. Evident că te uiţi. Toată lumea se uită. Internetul interpretează acest comportanent ca însemnând că toată lumea vrea accidente rutiere, astfel că încearcă să furnizeze cât mai multe imagini cu ele”, explică Evan Williams.

Obiectivul lui este să oprească acest tip de atitudine. „Dacă observ că de fiecare dată când circul pe un drum sunt din ce în ce mai multe accidente, voi merge pe alt drum. S-a creat o arhitectură pentru crearea şi distribuirea unui anumit tip de conţinut, internetul fiind folosit ca sursă de profit material”, atrage atenţia Evan Williams.

„Putem găsi soluţii!“

În ultimii cinci ani, omul de afaceri american a dezvoltat şi a încercat să perfecţioneze o platformă de comunicare denumită Medium. Ambiţia sa este a configura un nou model media într-o lume care luptă împotriva conţinutului fals sau fără valoare. Platforma Medium ar trebui să aibă un conţinut în spirit social şi pentru stimularea cooperării, ar urma să fie o forţă a binelui în mediul online, explică NYT. „Un spaţiu frumos pentru scris şi lectură. Cuvintele au rol central”, subliniază Williams.

În urmă cu câţiva ani, Twitter era perceput în general ca instrument pentru eliberare, pentru lupta împotriva regimurilor totalitare, facilitând, conform unor experţi, revoltele „Primăverii Arabe” în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu. Ulterior, au apărut problemele, mesajele abuzive luând amploare pe platforma de microblogging.

Cotidianul The New York Times aminteşte că Donald Trump este convins că Twitter a facilitat victoria sa în cursa prezidenţială. Întrebat ce părere are despre acest lucru, Evan Williams a precizat: „Rolul Twitter în acest sens este un lucru foarte rău. Dacă este adevărat că el nu ar fi devenit preşedinte dacă nu exista Twitter, atunci da, îmi pare rău”. Casa Albă nu a reacţionat la comentariile cofondatorului Twitter.

Recent, compania Facebook a anunţat angajarea a mii de persoane care să monitorizeze conţinutul difuzat în direct, Google va utiliza experţi pentru filtrarea rezultatelor de calitate inferioară, iar Twitter a semnalat reducerea numărului de comentarii abuzive. În acest context, Evan Williams este convins că problemele de conţinut online pot fi remediate. „Eu cred că putem găsi soluţii la aceste lucruri. Treaba abia a început. O perioadă de 20 de ani nu este una îndelungată pentru a schimba modul în care societatea funcţionează”, subliniază el.