Criză de personal la OPC

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Așa cum era anunțat ieri, problema lipsei de personal în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin este foarte dezbătută în ședințele consiliului consultativ. Cu toate acestea, instituția reușește să își desfășoare activitatea.

Raportul pentru prima jumătate a anului 2012 a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor a fost făcut public în cadrul ședinței de ieri a Consiliului Consultativ pentru Protecția Consumatorilor. Astfel, pe raza județului au fost realizate peste 1600 de acțiuni de control în perioada ianuarie- august a anului curent.

În urma controalele efectuate la agenții economici județeni, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 365.000 lei, iar o serie de produse neconforme, în valoare de peste 1.700 lei, nu vor mai avea voie să fie comercializate.

Nu doar agenții economici au fost în vizorul Protecției Consumatorilor. Reprezentanții comisariatului au organizat campanii de informare și conștientizare a cetățenilor asupra drepturilor pe care la au atunci când achiziționează un produs, și modalităților de a anunța când observă nereguli la un produs sau într-o întreprindere comercială. Astfel că, efectul a fost imediat, în această perioadă înregistrându-se 211 reclamații.

promovare banner maxagro Muzeul TM

În această perioadă, CJPC CS a acordat o mare atenție acțiunilor de supraveghere activă și reactivă a pieței produselor și serviciilor și celor destinate cercetării reclamațiilor. De asemenea, au fost organizate 105 acțiuni de informare și educare a consumatorilor prin note informative sau prin intermediul mass-media”, precizează comisarul șef ing. Cristian Angyal, din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin.

Mai mult decât atât, pentru a ușura povara de pe umerii agenților economici care au de-a face cu controale din toate părțile, instituțiile ce supraveghează calitatea produselor au hotărât să organizeze controale comune: „Pentru ca agenții economici să nu se simtă sufocați, am hotărât să organizăm controale comune care să ușureze atât situația agenților cât și activitatea noastră. Este neplăcut să mergem atâtea instituții pe rând”, adaugă comisarul șef ing. Cristian Angyal.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/