Urmează controale dure la spital!

Până în 2015, spitalele din România trebuie să treacă prin evaluarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor. Săptămâna aceasta este în vizor Spitalul Județean de Urgență Reșița, iar conducerea unității e optimistă în ceea ce privește inspecția.

De astăzi și până la sfârșitul săptămânii, Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor va lua la puricat unitatea și staționarele din oraș pentru a da verdictul pe următorii cinci ani. „Comisia Națională de  Acreditare a Spitalelor va fi prezentă, de astăzi, la noi și cred că suntem pregătiți. De un an de zile o așteptăm. Această comisie este cea care îți dă dreptul de a funcționa și de a fi recunoscut de către Casa de Asigurări de Sănătate, iar evaluarea se realizează o dată la cinci ani”, explică pentru Express de Banat directorul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Dumitru Secășan.

Chiar dacă staționarele spitalului reșițean nu se află în cele mai bune condiții, în special holurile care duc la cabinetele de la subsol, evaluarea comisiei nu se rezumă doar la aspectul fizic al clădirilor, ci merge mai departe de atât, până la relația medic-pacient sau relațiile dintre cadrele medicale. „Ei nu acreditează doar aspectul spitalelor, ci tot ceea ce înseamnă spital, de la relația medic-pacient, la felul în care se simt pacienții, cum sunt tratați, cum se simt doctorii din cadrul spitalului și toate detaliile ce țin de activitate”, mai adaugă Dumitru Secășan.

Înființată cu doi ani în urmă, Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor va trebui să verifice toate unitățile spitalicești din țară și va stabili nivelul de acreditare al fiecăreia. Astfel, Spitalul Județean de Urgență Reșița, în urma evaluării de săptămâna aceasta, va primi unul dintre cele patru niveluri de acreditare: acreditat, de încredere ridicată, de încredere scăzută sau neacreditat.