Înșelați de ghicitoare

Polițiștii din Caransebeș au surprins în flagrant două țigănci care încercau să păcălească femei pe străzile orașului. Cele două se ofereau să le ghicească viitorul victimelor.

Două femei de etnie rromă au fost surprinse de polițiștii din Caransebeș în timp ce încercau să escrocheze oamenii care treceau pe stradă. Cele două femei, domiciliate în Argeș, acostau cetățenii cărora se ofereau să le ghicească.

Pentru a face acest lucru, le solicitau părților vătămate să le dea o sumă de bani și bijuteriile pe care le aveau asupra lor, pe care le mototoleau apoi într-un ziar, sub pretextul că au nevoie de obiecte personale. La apariția polițiștilor, cele două le-au înapoiat obiectele victimelor. Oamenii legii au reținut-o pe una dintre cele două femei și urmează să cerceteze în continuare acest caz.

”În continuare se efectuează cercetări faţă de M. Vandana pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a declarat Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.