INCREDIBIL. O echipă din Caraș-Severin a primit 35 de goluri într-un meci, fără să înscrie vreunul!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Scorul astronomic înregistrat într-un meci de fotbal din Liga a IV-a Caraș-Severin a atras atenția microbiștilor. Totodată, ridică și multe semne de întrebare.

O aspirantă la promovare, Voința Lupac, s-a transformat în călăul codașei CS Negrea Reșița. Iar în etapa a 26-a a sezonului în curs a învins-o cu incredibilul… 35-0 (!) Un scor de… maidan, nemaiîntâlnit în istoria fotbalului cărășean. 17 goluri au fost marcate de un singur jucător, Liviu Străin! Au mai executat-o pe CS Negrea: Stoica (de cinci ori), Caimac (de cinci ori), Vișatovici (de două ori), Mihuțescu, Mezin, Bărbulescu, Târbăț, Avramovici și Pisoi. În tribună, primarul Lupacului își freca mâinile de bucurie. Voința Lupac și-a făcut un golaveraj impresionant doar din meciurile cu CS Negrea Reșița, căreia i-a administrat nu mai puțin de 56 de goluri în acest sezon (21-0 în tur și 35-0 în retur).

Meciul din retur, de la Lupac, era însă pe punctul de a nu se disputa, AJF Caraș-Severin nedorind programarea echipei CS Negrea din cauza datoriilor pe care le are la forul fotbalistic județean. Abia după-amiază, cu mai puțin de trei ore înaintea orei oficiale de începere a partidei, s-a dat verdictul. Cu doar 11 jucători pe foaie, aproape toți juniori, CS Negrea a fost victimă sigură la Lupac.
Rezultatul final nu este privit cu ochi buni dinspre Valea Domanului. CSM Școlar Reșița este în luptă directă cu Voința Lupac pentru câștigarea campionatului și participarea la barajul de promovare în Liga a III-a. Suporterii au luat foc la aflarea acestui rezultat și au trimis săgeți nu către rivală, ci către… CS Negrea. Conducătorul acestei echipe, Alin Negrea, este acuzat că face, într-un fel, jocurile Voinței Lupac. Asta, după ce tot în retur a acceptat să dispute meciul cu CSM Școlar, considerat pe teren propriu, chiar în Valea Domanului. Dar, stupoare, nu a avut asistență medicală și a pierdut doar cu 3-0. Că la masa verde nu se pot da scoruri mai mari. Cei de la Școlar s-au simțit atunci nedreptățiți, pentru că voiau să-și îmbunătățesască golaverajul cu echipa lui Alin Negrea.

„Întrebarea este ce câștigă Negrea că pierde la scorurile astea și în special cu Lupac?
Oare ce fel de jucători are Negrea?
E chiar o performanță să pierzi cu 35-0. Nu oricine poate să facă așa ceva. Stau și mă gândesc: un scor din acesta nu atrage atenția nimănui… adică oamenii din AJF nu își pun și ei întrebarea ce s-a întâmplat la meciul ăla de s-o fi terminat 35-0?”, sunt câteva dintre reacțiile fanilor pe rețelele de socializare.

untitled design set 970x90 px

Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac, nu face niciun fel de speculații: „Pe noi nu ne interesează jocurile de culise, nici ceea ce spun suporterii de la Școlar. Respectăm contracandidata și suporterii acesteia, noi jucăm toate meciurile corect, pe teren. Ne respectăm în primul rând pe noi și nu păcălim fotbalul. Cred că lupta pentru primul loc se va da până în ultima etapă, când vom întâlni pe CSM Școlar. Cel mai bun să câștige. Dacă vom fi noi, ne vom bucura. Dacă vor fi ei, îi vom felicita.”

Voința Lupac a marcat 179 de goluri în actuala ediție de campionat și a primit 21. Este singura echipă neînvinsă din competiție.

Foto: pixabay.com

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/