Inconștiența pe șosele face victime! Un tată și-a băgat copilul de 3 ani în spital!

În cursul zilei de ieri, polițiștii și un echipaj al ambulanței au fost nevoiți să intervină de urgență la un accident produs pe strada Trandafirilor din Anina. Incidentul, care s-ar fi putut transforma ușor într-o tragedie, a fost provocat de inconștiența unui părinte.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani și-a urcat copilul de doar trei ani pe o motocicletă și a plecat împreună cu acesta la o plimbare. Fără să-și asigure micuțul nici măcar cu o cască de protecție, părintele inconștient a pierdut controlul vehiculului într-un moment de neatenție. Atât micuțul, cât și tatăl său au căzut în afara părții carosabile.

Norocul bărbatului a fost că micuțul său de doar trei ani nu a suferit răni foarte grave. Ambii au fost transportați de urgență la Centrul de Primiri Urgențe din Anina și ulterior la Reșița pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.

Atât şoferul, cât şi pasagerul nu purtau cască de protecţie. Mai mult decât atât, se pare că doar inconștiența a stat la baza incidentului, pentru că bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii continuă cercetările pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă