Încep alegerile în organizațiile femeilor social-democrate

Lunile august și septembrie sunt dedicate alegerilor în cadrul organizațiilor femeilor social-democrate, atât la nivelul comunelor cărășene, cât și la nivelul județului, ca mai apoi să se schimbe lucrurile și la nivel național.

Deși era planificată pentru anul viitor, reorganizarea structurilor județene a OFSD prin alegeri la nivel local se va desfășura chiar începând cu săptămâna viitoare. Astfel, de la organizațiile din comune, la cele din orașe, municipii și apoi cele pe județ, toate vor trece prin alegeri.

Mandatele noastre ar fi expirat în 2014, însă Biroul Național  a hotărât că anul viitor este prea încârcat de alte alegeri și atunci cu toții trebuie să ne canalizăm energia pentru obținerea unor rezultate cât mai bune. Așadar, săptămâna viitoare vom începe alegerile”, a declarat Tudorița Nicula, președintele OFSD Caraș-Severin.

Drept urmare, membrele organizației vor pleca prin județ, la fiecare organizație în parte, fie că este comunală sau orășenească. Problema cea mai mare se întâlnește la sate, unde activitatea și implicarea femeilor membre este destul de redusă, cea mai bună explicație fiind orgoliul dintre femei și soții acestora.

O altă activitate ce le va ocupa timpul celor din organizație în această vară este tabăra politică de la Mamaia. Invitația a fost lansată de către colegele OFSD de la nivel național, însă, precizează președintele OFSD Caraș-Severin, toate cheltuielile sunt suportate de către fiecare participant. „În acești opt ani de zile de când am participat, am învățat foarte multe în aceste tabere de instruire. Iar pe cele mai tinere dintre membrele noastre le-aș sfătui să ia parte la tabără”, a explicat Tudorița Nicula.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/