INCENDIAR. Oameni din structurile informative și promovări scandaloase pentru profesori de foarte slabă calitate! Așa s-a prăbușit „Eftimie Murgu”!

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Liviu Spătaru, omul care a pus bazele universității reșițene, a făcut dezvăluiri incendiare pentru expressdebanat.ro legate de declinul acesteia! Statutul UEM s-a încălcat pentru prima dată pentru „o fătucă din lumea mare”!

Descalificată astăzi de mai toate clasamentele și topurile, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița nu mai are prea multe în comun cu ceea ce ar trebui să însemne spirit academic, ținută, moralitate, învățământ de înalt nivel și exigență. Liviu Spătaru, care are un rol însemnat în viața universității, vorbește mâhnit despre toate acestea. „Două chestiuni lipsesc universității, una obiectivă și una subiectivă. Lipsesc studenții, asta este obiectivă, pentru că lipsesc peste tot, nu numai la UEM. Și mai lipsește spiritul universitar, spiritul academic. El a existat. Declinul universității a început în 2002. Eram atunci prodecanul Facultății de Științe Economice și Administrative. Veniseră la universitate și oameni din structurile de rezistență ale statului, din structurile informative, la un moment dat. Au venit niște indivizi care au avut alte interese. Declinul a fost când o fătucă venită din lumea mare terminase o facultate particulară, iar pentru ea s-a încălcat pentru prima dată Statutul Universității Eftimie Murgu!”, a dezvăluit Spătaru.

Acesta a povestit în Redacția Express de Banat că tânăra respectivă nu avea media 8.50, cât era impus prin Statut pentru a se putea intra între cadrele universitare. Îi trebuia o derogare. „Noi hotărâsem să nu dăm nicio derogare, noi cei care clădeam această universitate, acest spirit academic, a mai spus Spătaru. Una din componentele esențiale ale spiritului academic este exigența și noi nu voiam sub nicio formă să renunțăm la această exigență. Al doilea lucru era că nu acceptăm în rândurile noastre absolvenții facultăților particulare. În momentul respectiv, universitățile particulare, cu care nu am nimic, nu erau pregătite ca să asigure astfel de studenți care să acceadă la statutul de profesor universitar. Prin presiuni, prin nu știu ce fel de ascendent moral îl avea asupra rectorului personajul despre care vă vorbeam, s-a dat și derogarea și a intrat în universitate deși nu avea media, cu atât mai mult cu cât absolvise o universitate care numai juriști nu făcea. Toate aceste derogări au însemnat pentru mine un moment de cumpănă. Eu și cu domnul decan Zaberca ne-am opus, dar s-a trecut peste capul nostru și s-au dat acele derogări. Acela a fost punctul zero și am spus că universitatea asta e în cumpănă, că n-are viitor”.

Muzeul TM

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Le-au mai estompat doar procurorii anticorupție, la „Eftimie Murgu” nemaiexistând nicio limită. „Fătuca asta în câțiva ani a fost conferențiar universitar, în câțiva ani a fost profesor universitar, mai un pic și ajungea rector. A venit DGA-ul (n.r. – Direcția Generală Anticorupție) și i-a curmat ascensiunea fulminantă. Asemenea chestiuni nu trebuie să se producă, țin de acel spirit academic”, a mai comentat Liviu Spătaru.

Un alt lucru strigător la cer, în opinia fostului profesor de la UEM, este încăpățânarea cu care au fost menținute sau înființate secții pentru care interesul era foarte scăzut. Nu însă și salariile celor care au predat cursuri la o mână de studenți. „Se ținea în funcție o secție de la Inginerie cu șase studenți, din care doi erau plecați în străinătate, doi nu veneau la școală. Ăsta a fost un nou semnal de alarmă”, le-a amintit Spătaru celor care astăzi se opun fuziunii cu Politehnica din Timișoara, ceea ce ar reprezenta, în opinia celor mai mulți, singura variantă pentru care Reșița să aibă în continuare învățământ superior.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/