Încă un blocaj în Consiliul Local Caransebeş! Felix Borcean: „Bucuroși le-am duce toate!”

Consilierii locali din Caransebeș și-au dat iar cu stângul în dreptul în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local. După ce primarul Felix Borcean a promis o întrevedere cu liderul de grup al social-democraților pe problema parcărilor din municipiu, pentru a se pune de acord în ședință și hotărârea să primească votul unanim, astăzi s-a dovedit că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Edilul urbei s-a ținut de cuvânt și a avut chiar două întrevederi cu Florin Bogdea, liderul grupului social-democrat, însă propunerile acestuia nu au fost agreate în totalitate de Felix Borcean, astfel că au negociat pe tarifele de parcare în Centrul Civic, pe parcarea de reședință de pe strada Halici și tariful pentru intrarea în parcul Teiuș. Cu toate astea, lucrurile nu s-au lămurit nici după a doua întâlnire.

„Noi am lăsat de la noi tariful în Centrul Civic 2 lei pe oră, deși l-am propus 1,5 lei pe oră, de asemenea am propus pentru Teiuș 2 lei pe oră, ca și în centru, pentru că acum este 10 lei intrarea, adică dacă vii cu copilul în parc și dimineața și după-amiază plătești 20 de lei. Ne-am gândit că dacă se plâng de bani la bugetul local, parcometrul ar fi mai rentabil cu 2 lei pe oră, pentru că cei care vin cu siguranță că stau mai multe ore în parc. La aceste două propuneri, domnul primar a fost de acord și chiar s-a arătat interesat. La cea de-a treia propunere, Felix Borcean a precizat că încearcă să vorbească cu consilierii pentru a fi de acord în ședință. Amendamentul făcea referire la parcarea de reședință de pe Halici, și anume, să fie plătită la același tarif de 130 de lei ca și în restul orașului și 240, cât este acum în regulament. Şi, în plus, cei câțiva cetățeni care au renunțat la garaje pentru a fi demolate pentru a se face parcare publică să beneficieze de parcare gratuită pentru următorii 5 ani. Din păcate, din nou asistăm la o neputință a primarului de a-și impune punctul de vedere în fața consilierilor care ar trebui să fie toți de partea lui, consilieri pe care Marcel Vela i-a pus pe liste așa cum l-a desemnat și pe dl Borcean ca și candidat pentru primărie”, ne-a declarat liderul grupului PSD din cadrul Consiliului Local, Florin Bogdea.

Acesta a mai afirmat că ceea ce s-a întâmplat cu acel proiect de hotărâre în ședință ar trebui să dea de gândit celor din conducerea Primăriei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Am asistat la o bâlbâială fără margini din partea viceprimarului Isac și a juristului Primăriei, dna Ana Bratu, în momentul prezentării proiectului. Şi mă întreb de ce nu au votat amendamentele pe rând, încât sincer cred, sau mai bine zis sper, că au recurs la acest spectacol ieftin doar pentru a ne încurca procedural, și nu pentru că atâta pot, pentru că asta ar fi foarte grav, făcându-ne să ne gândim la cine conduce orașul ăsta”, a mai spus Florin Bogdea.

În replică, primarul Felix Borcean ne-a declarat că social-democrații nu au fost corecți și au introdus în toate cele trei amendamente, astfel că acesta este motivul pentru care liberalii nu și-au dat votul.

„Am propus ca aceste întâlniri să aibă loc înainte de ședințe între consilieri, pentru a nu mai fi această lacună de comunicare și să se înțeleagă foarte clar, pentru a nu veni cu surprize de genul acesta în ședința de Consiliu Local. Nu pot să spun că am fost dezamăgit de o parte sau de alta a taberelor din Consiliu, mai degrabă am fost dezamăgit pentru că nu a trecut acest proiect. La un moment dat, lucrurile vor trebui să intre în matca firească, trebuie să fie și propuneri care ar fi greu de refuzat de consilierii PSD. Politica și administrația înseamnă, până la urmă, și faulturi și lăsări în ofsaid, și tocmai în asta constă și diversitatea, lucruri pozitive sau negative. Dar, cum spunea poetul, de-o fi una, de-o fi alta, bucuroși le-am duce toate”, a declarat primarul Felix Borcean.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/