Încă trei primari, la un pas de condamnare

Deși fostul șef al APIA a fost condamnat la închisoare în dosarele în care mai mulți edili-șefi din județ ar fi implicați, instanța încă mai analizează probe înainte să delibereze pedeapsa pentru primari. 

Unul dintre edilii al căror nume apar într-una din cauze este primarul comunei Forotic, Ion Stoia. Acesta susține că este nevinovat și așa a pledat în fața instanței de judecată, deși procurorul de caz, pe baza probelor pe care le are, este de altă părere. Numele edilului-șef apare într-una dintre interceptările făcute în biroul fostului șef de la APIA, Romică Anculia. În conversațiile respective, ar spune că în schimbul neexecutării lucrărilor de defrișare pe pășune ar încasa doar suma de bani. Aceasta ar fi urmat să fie împărțită între cel aflat la conducerea comunei, omul de afaceri Ioan Jurj, și „seniorul feudal”, Romică Anculia.

publicitate online in ziar Express de Banat

Primarul de la Forotic însă spune că nu își amintește despre ce este vorba. „Sunt acuzat de luare de mită de la Teodor Jurj, ca să fim indulgenți cu el, să nu fim exigenți. Noi am mai lucrat cu firma lui și în 2009, și 2010, întrucât deținea un utilaj pe care noi îl numim tocător de spini. Am pledat nevinovat, deoarece la Forotic în 2011 s-au executat lucrările de defrișare, de curățare a pășunii. Problema au fost interceptările din biroul lui Anculia din mai 2011. Eram în trecere pe acolo și figurez că eu aș fi spus să se împartă banii fără să se execute lucrarea. Nu îmi amintesc așa ceva!”, a declarat edilul-șef pentru www.expressdebanat.ro

Ion Stoia a pledat nevinovat, iar acum instanța urmează să stabilească dacă a încălcat sau nu legea. Deși șeful APIA și omul de afaceri și-au aflat pedeapsa, primarul a solicitat o expertiză agricolă pe teren care va dovedi sau nu dacă s-a făcut defrișarea dezbătută în dosar.

gif card de energie dacus 1000x100

Procese pe aceeași temă, care au la bază fondurile APIA, mai au și primarii Ioan Vetreș din comuna Armeniș, dar și Ion Moșoarcă (Grădinari). În aceeași situație a fost și edilul-șef al comunei Marga, însă acesta a murit în biroul său, anul trecut.

FOTO: www.cugetliber.ro

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/