Încă o finanțare de 2,2 milioane de lei pentru infrastructură. Banii merg la Doman!

După ce municipalitatea a semnat proiectul pentru finalizarea lucrărilor la sala de sport de la Liceul Economic, la finele lunii decembrie administrația locală a anunțat că alte milioane de lei vor ajunge la Reșița pentru alimentarea cu apă a cartierului Doman.

Proiectul este de multă vreme așteptat de toți locuitorii cartierelor mărginașe, și nu doar de cei din Doman, însă edilul-șef Mihai Stepanescu spune că toate proiectele au primit aprobare. Deocamdată însă, cert este că startul se dă în apropiere de zona centrală a orașului. ,,Am semnat contractul de 2,2 milioane de lei, iar termenul de finalizare al lucrării este de 12 luni, dintre care 2 luni sunt rezervate proiectării. Noi ne dorim o extindere a acestui proiect până în Dealul Gol”, a declarat astăzi primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o la sediul administrației publice locale.

Titiana Cătană, director în cadrul Primăriei, a explicat că proiectul constă în introducerea a 8,1 kilometri de conductă, instalarea de conducte de aducțiune în Dealul Golului, stații de clorinare, dar și multe altele. ,,Finanțarea o primim prin Ordonanța 28, de la Ministerul Dezvoltării”, a precizat directorul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Oficialii spun că proiectul va fi gata la finele lunii februarie, astfel că din primăvară se poate da startul lucrărilor. Vor urma lucrările pentru celelalte trei cartiere ale Reșiței: Câlnic, Moniom și Cuptoare.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/