Interlopii în costum pun stăpânire pe judeţ!

În Caraş-Severin se întrece orice limită. În administraţia publică şi în instituţiile statului ocupă funcţii importante tot mai mulţi indivizi care au strânse legături cu lumea interlopă sau, mai grav, chiar ei înşişi dau cu pumnul ori conduc grupări infracţionale.

 

Ceea ce s-a întâmplat la Domaşnea vinerea trecută, când primarul Petru Lorinţ a băgat un consătean în spital după ce l-a lovit cu un corp contondent în faţă, nu este un caz izolat în Caraş-Severin. Situaţia este mult mai gravă şi asta o demonstrează cazurile ajunse în justiţie, unele dintre ele fiind finalizate deja cu condamnări. Cele mai multe însă rămân nesancţionate sau departe de urechile opiniei publice, pentru că presiunile şi interesele îi reduc pe toţi la tăcere. Sunt şi destui jurnalişti cu mâinile legate sau rupte de nişte minţi corupte, după cum spun versurile unei cunoscute trupe de la noi, astfel că aceşti indivizi îşi fac nestingheriţi de cap şi instaurează legea pumnului în localităţile în care se cred stăpâni.

Legăturile periculoase dintre politicieni şi interlopi sunt atât de strânse încât acum e totul la vedere, nimeni nu se mai ascunde. În campaniile electorale din ultimii ani, indivizi cu caziere stufoase au fost văzuţi în preajma politicienilor cărăşeni, cu însemne ale partidelor la gât, şi au fost implicaţi serios pentru a influenţa votul oamenilor. Tot astfel de indivizi dubioşi încearcă să intimideze jurnaliştii care îi deranjează pe cei care le asigură spatele.

Situaţia a scăpat deja de sub control şi spun asta după ce mi s-a întâmplat la Cănicea, unde „oamenii primarului”, infractori dovediţi, cu ani de puşcărie şi dosare penale, au vrut să mă linşeze deoarece expressdebanat.ro a relatat despre faptele penale comise de Petru Lorinţ. Despre teroarea impusă de aceşti indivizi în sat ştie toată lumea, inclusiv organele de poliţie, şi consider că este inadmisibil ca jurnaliştilor să le fie recomandat, în mod oficial, ca atunci când vor să mai facă vreun material în satul Cănicea să ceară mai întâi oamenilor legii să-i însoţească. Păi, dacă în anul 2014 jurnaliştii trebuie să meargă prin judeţul Caraş-Severin însoţiţi de poliţişti, jandarmi şi, de ce nu, de armată şi trupele speciale, înseamnă că s-a ajuns mult prea departe. De apreciat reacţia prefectului Silviu Hurduzeu, care şi în urma incidentului de la Cănicea a cerut informaţii şi a promis că va lua măsurile ce se impun.

Legăturile oamenilor politici cu lumea interlopă sau teama instaurată cetăţenilor din anumite localităţi cărăşene sunt lucruri cunoscute. Fostul primar al Pojejenei este în puşcărie în momentul de faţă pentru că a iniţiat şi condus un grup infracţional organizat, lui Iancu Simion Simi i se spunea pe vremea când era edil-şef la Oţelu Roşu „Împăratul de pe Valea Bistrei” şi nimeni nu mişca în front, iar Marius Cârpean, fostul director al Gărzii de Mediu, are contacte cu interlopii care vroiau să pună stăpânire pe Reşiţa. Pentru unii dintre ei a depus chiar mărturie în instanţă în încercarea de a-i scăpa de puşcărie. Exemplele ar putea continua, astfel că, în scurt timp, fără o intervenţie promptă a organelor abilitate, ne va fi frică să mai ieşim din casă!

Comments

  1. Afacerea ta says:

    Acum poti invata Limba Engleza printr-o metoda unica in Romania testata pe zeci de mii de oameni.Iata cum poti invata Limba Engleza in 21 de zile.Afli mai multe detalii pe site-ul: invetiengleza ro

  2. proscrisul din caransebes says:

    Pastorul luteran Martin Niemöller scria:

    “La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti

    Și eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist,

    Apoi au venit după evrei,

    Și eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu.

    Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici

    Și nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist și nici
    catolic.

    Când au venit după mine,

    Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea.”

    https://en.wikipedia.org/wiki/First_they_came_