În Valea Domanului se construiește echipă de Liga a II-a!

CSM Reșița s-a schimbat mult în această iarnă, lucru vizibil încă de la primul joc amical, cu Ripensia Timișoara, încheiat cu o remiză albă.

Președintele Viorel Lolea și antrenorul Daniel Oprița au remaniat serios lotul de jucători, astfel că primul unsprezece al rosso-nerilor va arăta cu totul altfel în partea a doua a campionatului. Promovarea rămâne un obiectiv realizabil și tocmai de aceea s-a insistat pe aducerea unor jucători care deja au confirmat pe la echipele pe la care au mai jucat. Valentin Bărbulescu, fostul mijlocaș al lui Juventus, a intrat doar în partea secundă cu Ripensia, dar s-a văzut imediat că vine de la prima ligă. Cristian Podină, adus de la Poli, a arătat și el foarte bine în centrul defensivei, Paul Copaci și Daniel Vădrariu l-au mulțumit și ei pe Daniel Oprița, Marius Staicu e așteptat să redevină golgheterul Reșiței, iar Daniel Ene, cu un fizic impresionant, ar trebui să fie la rândul său o soluție excelentă în atac. Fostul jucător al Viitorului, Adrian Puțanu, și Leonard Manole n-au jucat ieri, dar cât de curând vor debuta în tricoul CSM-ului.

„A fost un meci bun pentru început. Avem doar o săptămână de când am început pregătirea. Era normal să nu ne reușească unele scheme. Relațiile de joc, acum, pentru că sunt jucători noi, durează până să le punem la punct, dar sunt jucători cu calitate și eu cred că va fi totul bine. Sunt mulțumit după primul joc. Aș fi vrut mai mult și e normal, dar ținând cont că am făcut și antrenamente grele, nu am început de foarte mult timp, sunt puțin greoi, mai au probabil și kilograme în plus. Avem destul timp până la începerea campionatului, eu zic că lucrurile vor merge așa cum trebuie. Sunt mulțumit de lot”, a declarat Daniel Oprița.

Tehnicianul spune că e posibil să mai caute un fundaș central după ce clubul l-a pus pe liber pe Răzvan Dulap, ca urmare a unor acte de indisciplină, iar în ceea ce-i privește pe tinerii impuși de regulament în echipă spune că se va orienta în special spre propria pepinieră: „Avem trei sau patru juniori pe care ne bazăm, ne-ar mai trebui doi, îi căutăm în continuare, chiar de aici de la noi, din pepiniera noastră. Vom face pregătirea cu ei și vedem cum se prezintă. După plecarea lui Dulap, poate ar trebui să ne mai acoperim acolo, ați văzut că am jucat și cu Breșneni fundaș central și cu Vaștag. Îl avem acolo și pe Puțanu, care vine după o accidentare și l-am lăsat mai ușor. Nu este o grabă foarte mare să ne găsim fundaș central. Dacă apare ceva bun o să încercăm să luăm, dacă nu, rămânem cu acest lot, pentru că în mare parte suntem acoperiți pe toate posturile”.

Faptul că Reșița se pregătește de Liga a II-a se vede și în zona vestiarelor, unde Nicu Belcea a reușit să dea jos tot ce era vechi, „Mircea Chivu” oferind acum condiții de invidiat pentru acest nivel.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/