În sfârșit! Cele două terenuri de sport multifuncționale au driblat certurile din Consiliul Local Caransebeș!

Primăria Caransebeș începe amenajarea celor două terenuri sintetice care vor fi amplasate în cele mai mari cartiere al urbei. După ce grupul PSD s-a împotrivit în repetate ședințe de Consiliu Local, aleșii au ajuns la un consens și au decis ca terenurile să fie amplasate în Balta Sărată și în curtea Școlii Generale Nr. 2 din cartierul Pipirig.

Pentru a începe lucrările în cartierul Pipirig, consilierii locali au aprobat, la ședința de lucru din luna iulie, desființarea unei centrale termice dezafectate aflată în curtea școlii și scoaterea ei din domeniul public al urbei. Pe acest teren va fi amenajat terenul sintetic pe care atât elevii școlii, cât și copiii și tinerii din cartier vor putea să practice diferite sporturi, în principal fotbal și tenis de câmp.

Și în cartierul Balta Sărată conducerea administrației publice a fost nevoită să mute locul de joacă din centrul zonei pentru a putea amplasa terenul multifuncțional. Locul de joacă va fi mutat în apropiere, pentru ca și cei mici să aibă o zonă de joacă.

Potrivit primarului Felix Borcean, cele două terenuri multifuncționale au fost achiziționate și urmează a fi montate în scurt timp pentru a se bucura elevii, mai ales cei din cartierul Pipirig, încă de la deschiderea anului școlar.