În PSD nu pot pătrunde oameni capabili, serioși, cinstiți și performanți!

Numele doctorului Paul Purea a fost vehiculat la un moment dat ca posibil director al Spitalului Județean de Urgență Reșița, însă cărțile au fost făcute până la urmă pentru altcineva. Fără să acuze pe cineva anume, acesta a vorbit despre piedicile puse unor inițiative care să schimbe ceva în sistemul de sănătate.

Consilier județean PMP, Paul Purea spune că nu se consideră politician, ci tehnocrat, și poate tocmai asta îl costă. „Eu, care am trăit 30 de ani și am condus două clinici universitare din Germania, cred că am ceva soluții și idei în a schimba și a aduce la normal sistemul de sănătate de aici din Caraș-Severin și, de ce nu, cel național. Deocamdată nu pot nici eu prea mult să fac pentru că nu ești lăsat! Politicile astea care se fac de 28 aproape 30 de ani sunt făcute de niște partide ermetizate, închistate. Nu există partid mai închistat decât PSD-ul, nu se poate pătrunde în el de către niște oameni capabili, oameni serioși, cinstiți, performanți. Noi nu mai avem performeri”, a afirmat Paul Purea pentru expressdebanat.ro.